Prima pagină » Magazin » Demisie la Antena 3: nu a mai rezistat și a dat tot din casă. ”În goana după senzațional și audiență, nu s-a respectat nicio normă”

Demisie la Antena 3: nu a mai rezistat și a dat tot din casă. ”În goana după senzațional și audiență, nu s-a respectat nicio normă”

Demisie la Antena 3: nu a mai rezistat și a dat tot din casă. ''În goana după senzațional și audiență, nu s-a respectat nicio normă''
Demisie din echipa În premieră cu Carmen Avram, de la Antena 3. Reporterul Mircea Barbu acuză faptul că orientarea unui material despre refugiați, difuzat duminică seara, nu corespunde cu abordarea inițială. "S-a sugerat o legătură între valul de refugiați și atacurile teroriste", spune reporterul. "Am refuzat să îmi pun numele pe material", a precizat el.

Fostul reporter al emisiunii ”În premieră” cu Carmen Avram, de la Antena 3, a avut o reacție dură după reportajul despre refugiați difuzat duminică seara pe post. ”Aș dori să fie foarte clar că, deși mi-a fost creditat acest material ca fiind realizat de mine, modul în care au fost prezentate faptele nu reprezintă în niciun fel opinia mea, personală sau profesională, cu privire la situația curentă”, a scris Mircea Barbu.

Fotograful nu se aștepta să surprindă asta! FOTO Moment JENANT petrecut în văzul lumii

Ediția de duminică seara a emisiunii ”În premieră” a avut tema ”Europa la răscruce”, iar jurnalistul spune că în cadrul materialului s-a sugerat de mai multe ori ”implicit și explicit o posibilă legătură între atacurile teroriste recente, valul de refugiați și Brexit”. ”Nu consider că există o legătură între aceste evenimente, ele fiind exploatate de către postul TV în goana după senzațional și audiență, nerespectând niciun fel de normă deontologică”, a mai menționat jurnalistul.

Contactat de paginademedia, Mircea Barbu a explicat că și-a prezentat încă de săptămâna trecută demisia pe fondul neînțelegerilor dintre el și Carmen Avram asupra acestui material. ”I-am rugat să nu mă semneze pe acest material. Eu nu pot să-mi pun semnătura pe ceva greșit”, a menționat jurnalistul.

Carmen Avram a răspuns într-un SMS că nu a văzut reacția jurnalistului postată pe Facebook și că nu are nimic de spus. 

Autor