Prima pagină » Magazin » Descoperire impresionantă a cercetătorilor în Pacific: Este „aproape intact”

Descoperire impresionantă a cercetătorilor în Pacific: Este „aproape intact”

Descoperire impresionantă a cercetătorilor în Pacific: Este
Un portavion american din cel de-al Doilea Război Mondial a fost descoperit de cercetători în Oceanul Pacific, după mai bine de șase decenii de la scufundare.

Experții au descoperit un portavion american din cel de-al Doilea Război Mondial în Oceanul Pacific, scrie telegraph.co.uk. Potrivit acestora, nava este într-o stare bună și chiar „găzduiește” un avion.

Portavionul USS Independence a zăcut timp de 60 de ani la o adâncime de 792 de metri, în zona Insulelor Farallon din California. Anunțul descoperirii a fost făcut de administratorii contului Boeing Defense: „Avem primele imagini 3D cu portavionul USS Independence, care a fost abandonat în Oceanul Pacific în 1951”.

„După 64 de ani în care a stat pe fundul oceanului, portavionul USS Independence pare pregătit pentru o nouă misiune”, a declarat James Delgado, șeful misiunii de căutare din cadrul NOAA Office of National Marine Sanctuaries.

„Această navă a dus o luptă crâncenă în Pacific și după război, a fost „victima” a două explozii atomice, care i-au afectat structura. Portavionul reprezintă o dovadă vie a supremației industriale și a priceperii „celei mai bune generații”, care și-a trimis nu doar navele, ci și pe cei dragi la război”, a spus Delgado.

Portavionul este una din cele 300 de epave care se află în apele din jurul San Francisco-ului. Acesta a activat în Pacificul de centru și de vest din noiembrie 1943, până în august 1945 și după război a făcut parte dintr-un lot de 90 de nave, folosite ca ținte pentru testele atomice din 1946, desfășurate în Marshall Islands.

Nava a fost afectată de undele de șoc, căldura și radiațiile rezultate în urma testelor, dar a supraviețuit și s-a întors în SUA. În ianuarie 1951, portavionul a fost abandonat în Oceanul Pacific.

Cercetătorii au folosit luna trecută un vehicul subacvatic autonom, Echo Ranger, produs de Boeing, pentru a analiza epava portavionului Independence. Deocamdată, nimeni nu va încerca să ajungă în interiorul portavionului, a conchis Delgado. 

Recomandarea video

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?