Prima pagină » Magazin » Descoperire misterioasă într-un vechi templu din Mexic

Descoperire misterioasă într-un vechi templu din Mexic

Arheologii au descoperit, în interiorul templului Șarpele cu Pene din Mexic, câteva sute de sfere aurii despre care nu au, deocamdată, habar ce reprezintă. Acestea au fost găsite de un roboțel, numit Tláloc II-TC, în tunelurile aflate adânc sub templu cu ajutorul unor scannere cu infraroșu, transmite Daily Mail

SURPRIZA pe care românii au avut-o AZI

Templului Șarpele cu Pene se află în orașul antic Teotihuacan, aflat la circa 70 de kilometri distanță de capitala actuală Mexico City.

Potrivit cercetătorilor, la o primă examinare, sferele par a fi realizate din aur. Arheologii speculează că acestea ar fi putut fi folosite în ritualuri religioase. Se știe că în orașul Teotihuacan se practicau sacrificii, inclusiv umane.

Tunelul în care au fost descoperite sferele a fost construit în urmă cu mai bine de 2.000 de ani.

LOTO – LOTO 6/49, cele șase numere câștigătoare la extragerea din 5 mai pot aduce un premiu uriaș

 

Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de ... vezi toate articolele