Descoperire neașteptată făcută de britanici despre stresul posttraumatic
Mărturii ale sordaților care susțineau că erau vizitați de „fantomele celor pe care i-au întâlnit în luptă” se potrivesc perfect cu diagnosticul modern de stres posttraumatic și sunt similare cu cele întâlnite astăzi în rândul soldaților care sunt implicați în lupte corp la corp, scrie BBC.
„Simptomele posttraumatice au existat de când există civilizație și război. Nu este ceva apărut în secolul 21”, explică profesorul Jamie Hacker Hughes, fost consultant pentru Ministerul Apărării.
El spune, totodată, că prima descriere a stresului post-traumatic a fost de multe ori considerată cea făcută de istoricul grec Herodot referitoare la războinicul Epizelus și starea acestuia din timpul unei lupte care a avut loc în anul 490 înainte de Hristos. „Și-a pierdut brusc vederea, dar nimic nu l-a atins”, scria Herodot.
Hughes explică, de asemenea, că referințe cu privire la stresul posttraumatic pot fi observate și în timpul asirienilor din Mesopotamia, între 1300 și 609 înainte de Hristos.