Prima pagină » Magazin » Descoperire uriașă despre formarea planetei noastre: ce s-a întâmplat acum 4,5 miliarde de ani

Descoperire uriașă despre formarea planetei noastre: ce s-a întâmplat acum 4,5 miliarde de ani

Descoperire uriașă despre formarea planetei noastre: ce s-a întâmplat acum 4,5 miliarde de ani
Oamenii de știință de la UCLA au ajuns la concluzia că Pământul s-a format după o coliziune frontală cu un embrion planetar numit Theia, acest eveniment cosmic reprezentând și momentul în care s-a creat Luna, potrivit The Independent.

Un embrion planetar numit de cercetători Theia, de o dimensiune probabil similară cu a Pământului sau a planetei Marte, a intrat în coliziune cu Terra acum 4.5 miliarde de ani, când planeta noastră exista de doar 100 de milioane de ani.

Coliziunea Terra – Theia era deja cunoscută, dar noi dovezi din cadrul cercetărilor începute la UCLA că lovitura a fost mai degrabă un asalt frontal, decât o ciocnire laterală. Forța impactului a rezultat în contopirea celor două planete, Terra și Theia, în timp ce o parte desfăcută din corpul planetar în urma coliziunii a intrat în halo-ul gravitațional al planetei rezultate, formând Luna.

Cercetătorii au studiat pietrele lunare din misiunile Apollo și le-au comparat cu pietrele vulcanice descoperite în Hawaii și Arizona. Spre surprinderea lor, nicio diferență nu a fost găsită între izotopii de oxigen din componența pietrele și s-a decis, astfel, că aveau o compoziție chimică similară.

„Nu vedem nicio diferență între izotopii de oxigen ai Terrei și ai Lunii; sunt identici.”, a spus Edward Young, principalul autor al noului studiu demarat la UCLA, profesor de geochimie și cosmochimie.

„Theia era în întregime îmbinată cu Pământul și cu Luna, chiar dispersată între ele. Acest fapt explică de ce nu există nicio diferență chimică între rămășițele planetare ce provin din Theia pe Terra sau de pe Lună.”, adaugă Edward Young. Conform profesorului Young, Theia ar fi crescut în dimensiune și s-ar fi închegat într-o planetă, dacă acea coliziune nu s-ar fi produs.

Cercetările au fost finanțate de NASA, în colaborare cu Deep Carbon Observatory și European Research Council advanced grant (ACCRETE) și au fost publicate în revista Science.

De asemenea, studiile au generat întrebări suplimentare despre originile Pământului. Printre întrebări se numără aceea dacă în momentul coliziunii apa pe Terra a secat – înainte ca asteroizii bogați în apă să lovească Pământul la zeci de milioane de ani mai târziu.