Descoperirea incredibilă care schimbă istoria religiilor
Un arheolog german crede că a descoperit un basorelief creștin într-un oraș aflat la 900 de kilometri de Mecca, orașul sfânt al musulmanilor, scrie Daily Mail.
Descoperirea răstornă teoriile potrivit cărora în acea regiune ar fi existat o singură religie. Paul Yule crede că ceea ce a găsit în orașul Zafar sunt rămășițele unui imperiu creștin, datat din jurul anului 530 d.Hr., în epoca Profetului Mohamed.
Basorelieful înfățișează un urmaș al africanilor, care au venit aici din Etiopia, în jurul anului 525, pentru a propovădui creștinismul. Personajul este desculț, ceea ce îi face pe experți să creadă că era un creștin copt. De asemenea, el are pe cap o coroană similară celei purtate de liderii creștini din Etiopia.
Conduși de regele din Aksum, aceștia au cucerit o mare parte din peninsula Arabia, pe care au stăpânit-o o perioadă. În Zafar locuiau deopotrivă creștini, iudei și musulmani, iar condițiile de viață erau foarte bune. Conviețuirea celor trei religii a luat sfârșit în jurul anului 520, atunci când arabii au hotărât să oprească răspândirea creștinismului și au început conflictele cu celelalte religii.