Prima pagină » Magazin » Descoperirea revoluționară a oamenilor de știință: un nou organ în corpul uman

Descoperirea revoluționară a oamenilor de știință: un nou organ în corpul uman

Descoperirea revoluționară a oamenilor de știință: un nou organ în corpul uman
Oamenii de știință au descoperit un nou organ în corpul uman. Acesta se numește mezenter și este considerat distinct în corpul uman, la fel ca inima sau plămânii, scrie Business Insider.

Cei care au făcut descoperirea sunt cercetătorii irlandezi, iar rezultatele studiului au fost publicate la finalul anului 2016 în revista științifică britanică The Lancet Gastroenterology & Hepatology.

Mezenterul, cunoscut în termeni populari ca „prapur”, reprezintă o membrană situată în sistemul nostru digestiv, care leagă intestinul de pereții abdominali, dar despre a cărei funcționare medicii nu știau foarte multe lucruri. 

Clasificarea mezenterului ca organ al corpului uman ar putea schimba multe lucruri în prevenirea și tratarea anumitor boli digestive și abdominale, deschizând noi perspective de cercetare medicală. 

Patru ani au durat cercetările care au permis reclasificarea mezenterului ca „organ” distinct.

Rolul de „ancoră” al mezenterului contribuie la menținerea tuturor elementelor sistemului intestinal la locul lor. Pe de altă parte, mezenterul are și un rol de „feeder” – asigură vascularizarea intestinului subțire și a unei părți din intestinul gros prin artera mezenterică, aflată în mezenter. În fine, organul are și un rol de depozitare. Este o membrană care participă la acumularea grăsimii abdominale în corp.

Citește în continuare în CSID.

 

Autor