Autorul blogului UFO Sightings Daily a provocat o dezbatere controversată pe Internet după ce a publicat o fotografie realizată de robotul Curiosity pe Planeta Marte, relatează Daily Mail.
Potrivit lui Scott C. Waring în imaginea disponibilă pe site-ul NASA se poate observa o șopârlă.
Deși poza a fost surprinsă în luna martie, un cititor din Japonia ar fi semnalat detaliul respectiv abia acum și l-a anunțat pe Scott.
„Având în vedere că pe Marte ar putea exista apă în cantități mici, este posibil ca acolo să trăiască și astfel de animale de deșert”, a scris bloggerul, speculând totodată că oamenii de știință ar fi populat Planeta Roșie cu diverse forme de viață în scopul realizării unor experimente.