Detaliul esențial pe care 9 din 10 femei din România îl ignoră
„Româncele jonglează printre multele responsabilități pe care le au, îngrijirea pielii nefiind în mod clar una dintre priorități. Numai 10% consideră că este foarte important să aibă grijă de pielea lor. De asemenea, un alt motiv esențial pentru care acestea nu folosesc produse de îngrijire este lipsa conștientizării importanței prevenirii efectelor îmbătrânirii asupra pielii”, a declarat Mădălina Cârstea, Custom Research & Strategy Director GfK România.
În topul priorităților pentru femeile din România, îngrijirea pielii se află pe ultimul loc, principalele preocupări, cărora le dedică cel mai mult timp și energie, fiind treburile casnice, nevoile copiilor și ale soțului, serviciul și educația personală, potrivit studiului GfK, realizat în Austria, Ungaria, Cehia, Serbia, Croația, Bulgaria și România.
În plus, femeile consideră că arată îngrijit în ochii celorlalți dacă sunt curate (majoritatea dintre ele declară că folosesc șampon și săpun) și dacă aplică pe pielea lor produse care au un efect vizibil asupra celorlalți, cum este machiajul. De aceea, ele declară că folosesc mai mult rujul decât o cremă sau o loțiune de corp.
Studiul GfK arată că doar una din trei gospodării din România cumpără o cremă de față sau de corp într-un an. Astfel, doar 32% dintre românce au achiziționat o cremă de față cel puțin o dată într-un an și 35% dintre ele cremă sau loțiune pentru corp, primele locuri fiind ocupate de femeile din Cehia și Austria.
În Cehia, 54% dintre familii cumpără creme de față și 71% loțiuni pentru corp, iar în Austria 58% au achiziționat cremă de față și 62% pentru corp.
La coada clasamentului regăsim Serbia, care stă mai slab ca noi la capitolul îngrijire a feței, dar mai bine atunci când vine vorba despre îngrijirea corpului – jumătate dintre gospodării apelând la produse specializate.
Studiul Omnibus a fost realizat în luna martie de GfK România pe un eșantion reprezentativ de 544 de femei din toată țara, cu vârsta de peste 15 ani. Metoda folosită este cea a interviurilor față în față.
Ana Maria Petcana, anamaria.petcana@mediafax.ro