Directorul de imagine Gilbert Taylor a murit la vârsta de 99 de ani
Gilbert Taylor, directorul de imagine al primei părți din franciza „Războiul Stelelor/ Star Wars”, „The Omen” și „Dr Strangelove”, a murit, vineri, la vârsta de 99 de ani, informează bbc.co.uk.
Potrivit soției sale, Dee, acesta a murit vineri, în casa sa de pe insula Wight, familia acestuia fiindu-i aproape în ultimele clipe.
Născut în Hertfordshire în 1914, Taylor a intrat în industria filmului în 1929 ca și asistent-cameraman, lucrând la Studiourile Gainsborough din Londra.
Printre filmele la care a lucrat se numără „Ice Cold in Alex”, pelicula despre formația The Beatles „A Hard Day’s Night” și „Frenzy”, în regia lui Alfred Hitchcock.
De asemenea, acesta a lucrat și cu Roman Polanski la peliculele „Repulsion/ Repulsia” și „Cul-de-Sac”, pentru care a primit două nominalizări la BAFTA, doi ani la rând.
Potrivit soției sale, Taylor a refuzat să participe la filmările unei serii din „James Bond” pentru a lucra cu Polanski, afirmând că acesta credea că „Roman este un persoană foarte interesantă”.
Pe de altă parte, directorul de imagine va rămâne în amintirea multor pasionați de film ca fiind cel care a contribuit la prima serie a „Star Wars”, lucrând alături de George Lucas.
Totodată, cariera sa distinsă include și șase ani alături de Royal Army Force în timpul celui de-al doilea război mondial, filmând rezultatele unor raiduri nocturne asupra Germaniei, efectuate la cererea lui Winston Churchill.
Acesta a devenit membru fondator al Societății Britanice a Cineaștilor, care i-a acordat în 2001, un premiu pentru întreaga activitate.