Discuții amuzante între principalii actori din GAME OF THRONES, care au vorbit despre ultimul sezon al serialului – VIDEO

Publicat: 07 04. 2019, 15:13

Actorul britanic, interpretul lui Jon Snow, a fost acompaniat de Emilia Clarke (Daenerys Targaryen), John Bradley (Samwell Tarly) și Rose Leslie (Ygritte) în monologul din deschiderea emisiuni. Kit Harington a refuzat să ofere detalii despre sfârșitul serialului.

„Ne poți oferi măcar o idee generală despre cum se termină?”, a întrebat Emilia Clarke prezentă în public. Harington a răspuns că ea ar trebui să știe acest lucru pentru că face parte din distribuție.

„Ei bine, da, dar am uitat. Adică, a trecut atât de mult timp de la ultimul sezon, plus că în multe dintre scene vorbesc cu un dragon, care este doar o minge de tenis pe stâlp verde. Habar nu am ce se întâmplă de fapt”, a spus ea.

A urmat ca John Bradley să ia cuvântul. Acesta s-a ridicat din public și a întrebat ce s-a întâmplat cu personajul său, Samwell Tarly. „Nu m-au lăsat să văd decât două pagini din scenariu. Personajul meu nu spune decât: ‘Aaaa…'”, a afirmat el. Bradley a vrut apoi să știe dacă după serial el și Harington vor mai petrece timp împreună „ca prieteni buni”.

Pete Davidson, membru al echipei Saturday Night Live, costumat în Regele Nopții, a întrebat la rândul său dacă el și actorul britanic vor rămâne prieteni, la care Harington a răspuns: „Nu am fost niciodată prieteni”.

Soția din viața reală a lui Harington, Leslie, care o interpretează pe Ygritte în serial, a fost și ea prezentă în emisiune. „Ce vom face de acum înainte pentru bani? Nu am economisit nimic și mi-ai spus mereu: O, eu sunt Regele Nordului, putem comanda UberEats în fiecare noapte”.

„Dragă, nu-ți face griji, vom fi bine”, a răspuns actorul. „Eu îmi voi face bijuteriile, iar tu ai cântecelele tale”, a adăugat el.

Ultimul sezon al serialului „Game of Thrones” va fi difuzat pe postul de televiziune american HBO începând cu 14 aprilie și va avea șase episoade.