Doi adolescenți au străbătut Arcul Carpatic în 52 de zile: „Salvați Muntele – Ultima Resursă a României”
Doi tineri în vârstă de 18 ani din Dej au reușit să ducă la capăt o campanie inedită, menită să promoveze turismul montan din România.
Gabriel Gălbează și Adrian Marton au străbătut întreg Arcul Carpatic în 52 de zile. Expediția a însemnat parcurgearea a 1.050 de kilometri, sub mesajul „Salvați Muntele – Ultima Resursă a României!”, relatează presa locală.
FOTO: Facebook//Salvați Muntele – ultima resursă a României
Cercetașii s-au întors luni în orașul natal, unde la Liceul Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian” au fost întâmpinați de părinți, prieteni, profesori și oficiali locali.
„Suntem foarte fericiți că s-au întors cu bine. Chiar dacă pentru noi zilele au trecut foarte greu, ne bucurăm că s-au întors sănătoși și cu proiectul dus la bun sfârșit”, au spus părinții lui Gabriel.
„Acum mă simt bine și sunt foarte fericită. Sunt foarte bucuroasă că s-au întors cu bine”, a spus și mama lui Adrian. „Am avut emoții când dormeau la cort, pentru că știam că sunt multe animale, dar de fiecare dată ne asigurau că totul e bine.Asta poate ca să stăm noi liniștiți. Sunt foarte mândră de tot ce au făcut”, a adăugat ea.
Pe de altă parte, cei doi tineri au povestit că nu au întâmpinat dificultăți serioase în timpul aventurii lor, singurele neplăceri fiind provocate uneori de condițiile meteo.
FOTO: Facebook//Salvați Muntele – ultima resursă a României
„Suntem mulțumiți că am reușit să facem ceea ce ne-am propus și le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi”, au spus ei. „Avem o țară minunată, care merită să fie văzută!”, a fost îndemnul lor.
FOTO: Facebook//Salvați Muntele – ultima resursă a României
Gabriel Gălbează și Adrian Marton sunt membri ai Organizației Naționale „Cercetașii României”, filiala Dej. În timpul călătoriei lor, cei doi au evaluat traseele turistice și starea defrișărilor din zonele de creastă, precum și consecințele păstoritului asupra ecosistemului la cotele de peste 2.000 de metri.
Demersul lor a fost sprijinit și monitorizat de jandarmii montani.