Doi asteroizi din Sistemul nostru Solar au primit numele unor cercetători români
Asteroizii (22281) Popescu și (25051) Vass au primit aceste nume românești pe 12 iulie.
(22281) Popescu se rotește în jurul Soarelui în 3,36 de ani și se află la o depărtare medie de 335 de milioane de kilometri, cu 50 de milioane de kilometri mai aproape decât asteroidul (25051) Vass, care are o perioadă de revoluție de 4,25 ani.
Asteroidul Vass are o înclinare mare față de planul sistemului solar, „urcând” și „coborând” periodic cu 14°. Nu se cunosc precis diametrele lor, dar există estimări în funcție de strălucire. Astfel, Popescu are un diametru între 3 și 12 kilometri, iar Vass, între 2 și 7 kilometri.
Potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, Gheorghe Vass este un reputat astronom profesionist, responsabil pentru introducerea observațiilor CCD în astronomia profesionistă din România, dar și pentru îndrumarea multor tineri în acest domeniu. A coordonat activitățile Cercului de Astronomie de la Palatul Copiilor din București și a susținut multe cursuri în domeniu. Gheorghe Vass este și unul dintre membrii fondatori ai Astroclubului București.
Pe de altă parte, Marcel Popescu este un tânăr astronom care activează la Institutul Astronomic al Academiei Române și în cadrul Astroclubului București. Acestuia îi plac asteroizii și îi studiază fie cu telescopul IRTF din Hawaii, fie cu instrumentele de la institut.
Popescu și Vass nu sunt singurele nume românești din spațiu. Cratere de pe Mercur, Venus și Lună, dar și asteroizi și comete poartă nume românești, ale unor personalități din diferite domenii, precum Mihai Eminescu, George Enescu, Constantin Brâncuși, Hariclea Darclée, potrivit unei statistici prezentate pe site-ul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
De asemenea, un asteroid din sistemul nostru solar a fost denumit „România”, în mai 2012.