Doi dintre cei mai importanți prezentatori TV nu vor mai apărea pe sticlă
Look TV a închis studioul de la București, producția postului TV urmând a fi realizată exclusiv de la Cluj. Celor doi prezentatori li s-ar fi cerut să se mute la Cluj pentru a realiza emisiunile lor, însă au refuzat, motiv pentru care nu vor mai colabora cu Look TV.
Horia Ivanovici prezenta „Fanatik Show”, care nu va mai intra în noua grilă a postului, iar Roxana Ciuhulescu modera „Fotbal Look”, care va fi prezentată de altcineva.
„Îi mulțumesc lui Arpad Paszkany că a avut încredere în mine și mi-a dat ocazia să moderez o emisiune de fotbal. Nu sînt dispusă să îmi pun familia în plan secund și să mă duc la Cluj. Chiar nu am cum!”, a declarat Roxana Ciuhulescu, conform paginademedia.ro.
„Știam de 10 zile despre această despărțire. Am vorbit cu cei de la Look. Ne-am despărțit în termeni excelenți. Probabil este strict o problemă de costuri pentru că erau foarte mulți bani care se cheltuiau aici la București. Dacă vom relua colaborarea, cu cea mai mare plăcere”, a spus și Horia Ivanovici.
Schimbările vin în contextul în care, din retur, meciurile din Liga I vor fi difuzate și pe Digisport.