Doi elefanți au fost salvați de la îngheț după ce dresorii le-au dat să bea zece litri de vodcă
Dresorii unui circ din Rusia susțin că au salvat doi elefanți de la îngheț pentru că le-au dat vodcă, scrie Associated Press.
Elefanții, în vârstă de 45 și 48 de ani, au fost nevoiți să îndure frigul siberian după ce rulota în care stăteau a luat foc.
Alexander Davydov, purtător de cuvânt al Ministerului rus pentru situații de urgență, a precizat vineri că elefanții au stat în frig până la sosirea unui camion care să-i ducă într-un adăpost improvizat din apropiere, respectiv sala de sport a unei școli.
Cei doi elefanți au băut 10 litri de vodcă amestecată cu apă caldă. Un veterinar care a consultat ulterior animalele a precizat că alcoolul le-a ajutat, acestea având degerături doar la extremitățile urechilor.