Două lucrări neterminate ale compozitorilor Schubert și Mozart, prezentate pe scena Sălii Radio, sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru
Dirijorul român Cristian Măcelaru, în prezent artist asociat al Filarmonicii din Philadelphia, revine vineri, 29 noiembrie, în fața publicului bucureștean, cu un concert găzduit de Sala Radio.
Astfel, începând cu ora 19:00, acesta va urca pe scenă alături de Orchestra Națională Radio, soprana de origine armeană Tereza Gevorgyan, Iulia Merca, mezzosoprană a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, tenorul mexican Roberto Ortiz și baritonul Ross Ramgobin. De asemenea, evenimentul se va desfășura cu participarea Corului Academic Radio, condus de Dan Mihai Goia.
Repertoriul serii va fi unul special: „Simfonia nr. 8 în Si minor- „Neterminata”, de Franz Peter Schubert, și ultima creație a lui Wolfgang Amadeus Mozart, „Recviemul în Re minor” (KV 626).
Concertul este prezentat cu sprijinul Fundației Solti.
Biletele pentru spectacolul de vineri, 29 noiembrie, sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate „Bilete.ro”, în Magazinele Germanos și la Casa de Bilete a Sălii Radio.
Cine este Cristian Măcelaru
În vârstă de doar 33 ani, Cristian Măcelaru a plecat din România de la 17 ani, pentru a învăța arta muzicală în S.U.A, iar astăzi activitatea sa dirijorală este una în plină ascensiune. Și-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra, în stagiunea 2010-2011 a fost numit dirijor asistent al aceleiași orchestre, fiind apoi distins cu Sir Georg Solti Emerging Conductor Award. Având și formație de violonist, muzicianul a fost concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Miami, debutând la Carnegie Hall cu aceeași orchestră.
Cristian Măcelaru colaborează în mod curent cu Orchestra Métropolitain din Montréal, Orchestrele Simfonice din Washington, Seattle, Toronto, Baltimore. În luna septembrie a avut un debut de mare succes cu Orchestra Simfonică din Göteborg, Suedia.
Despre ceilalți artiști invitați
Soprana de origine armeană Tereza Gevorgyan a studiat la Conservatorul de Stat din Yerevan, iar în prezent urmează cursurile Academiei de Muzică din Londra, unde studiază cu Jonathan Papp și Lillian Watson.
Academia Solti a oferit sopranei Tereza Gevorgyan posibilitatea de a participa la cursuri de măiestrie interpretativă organizate în Toscana, alături de Kiri Te Kanawa și Sir Thomas Allen. Artista a susținut concerte la Carnegie Hall și Chicago Symphony Hall pentru a celebra 100 de ani de la nașterea lui Georg Solti, dirijor al acestor concerte fiind Valery Gergiev.
Deja binecunoscută publicului român, mezzosoprana Iulia Merca este în prezent solistă a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca și asistent universitar la Academia de Muzică Gheorghe Dima. A primit diploma de licență și masterat din partea Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, în prezent fiind și doctorand în cadrul aceleiași instituții. A mai urmat cursuri de măiestrie interpretativă cu Diane Soveiro, Anthony Spiry, Sona Ghazarian, Mariana Nicolesco, Ionel Pantea.
A obținut numeroase distincții, printre care: Marele Premiu al Concursului Hariclea Darclée (2003), Premiul I la Festivalul Liedului Românesc (2003), Premiul I la Concursul Mozart (Cluj-Napoca, 2001). Repertoriul său este bogat și cuprinde numeroase roluri de operă și totodată lucrări vocal-simfonice.
După debutul său în anul 2008 în rolul Damon al operei Acis și Galateea de G. Fr. Händel, Roberto Ortiz a devenit unul din cei mai apreciați tineri tenori din Europa. A suținut deja concerte în Mexic, Argentina, Statele Unite ale Americii și China alături de prestigioși artiști. De origine mexicană, artistul studiază în prezent la Academia Regală de Muzică din Londra sub îndrumarea tenorului Ryland Davies. De-a lungul timpului a avut prilejul de a se mai perfecționa cu nume mari ale muzicii precum Kiri Te Kanawa, José Carreras și Denis O’Neill, în cadrul cursurilor prilejuite de școlile de vară organizate de Fundația Solti.
Ross Ramgobini participă în prezent la cursurile Studioului Național de Operă din Londra, fiind totodată absolvent al Academiei Regale de Muzică din capitala regatului Unit. A susținut numeroase concerte la Carnegie Hall, Wigmore Hall, Chicago Symphony Hall.
În perioada imediat următoare, angajamentele baritonului Ross Ramgobin includ prezentarea rolului titular din opera „Evgheni Oneghin” în Italia, „Requiem” de J. Brahms la Forumul Cultural Austriac și apariții în cadrul Festivalului Händel din Göttingen, unde va colabora cu dirijorul Laurence Cummings.