Două tratamente experimentale au obținut rezultate promițătoare contra cancerului de piele
Două noi tratamente experimentale contra melanomului avansat – cancer de piele – au generat rezultate foarte promițătoare în două studii clinice, în comparație cu cele oferite de chimioterapia standard, au anunțat, luni, medicii americani, citați de AFP.
Cei doi agenți noi, Dabrafenib și Trametinib, concepuți de compania farmaceutică britanică GlaxoSmithKline, sunt tratamente anticancer țintite.
Rezultatele celor două studii clinice de fază 3 au fost prezentate la cea de-a 48-a conferință anuală organizată de American Society of Clinical Oncology (ASCO), la Chicago, la sfârșitul săptămânii trecute.
Medicamentul Trametinib neutralizează proteina MEK, ce contribuie la creșterea tumorii și face parte din același mecanism molecular ca și gena mutantă BRAF. Această mutație genetică produce o proteină care alimentează și dezvoltarea melanomului.
Studiul a fost coordonat de medicul Caroline Robert de la Institutul Gustave Roussy din Paris.
Până în prezent, Zeboraf (vemurafenib), produs de firma elvețiană Roche, este singura terapie țintită care a primit acceptul – în 2011 – al autorităților din domeniu din Statele Unite și Europa pentru a trata melanomul avansat.
Zeboraf țintește gena mutantă BRAF, prezentă în jumătate din cazurile de melanom metastazat.
Studiul clinic a fost realizat pe 322 de participanți, din care 214 au primit Trametinib, iar ceilalți au urmat o chimioterapie standard.
Peste 22% din pacienții tratați cu acest agent nou au reacționat bine la tratament, comparativ cu 8% din rândul pacienților din grupul țintă, care au făcut chimioterapie.
Grupul tratat cu Trametinib a avut parte de 4,8 luni (perioadă medie) în care melanomul nu a avansat, în comparație cu o lună și jumătate la ceilalți pacienți, acest fapt corespunzând unei scăderi cu 55% a riscului de avansare a cancerului.
Acești pacienți au beneficiat de o reducere a riscului de deces cauzat de melanom cu 46% în comparație cu cei care au făcut chimioterapie, iar 81% dintre pacienți erau încă în viață la șase luni de la începerea tratamentului cu Trametinib, comparativ cu 67% în grupul țintă.
Al doilea studiu clinic realizat cu Dabrafenib, care vizează gena mutantă BRAF, a arătat o scădere cu 70% a riscului de progresie a melanomului, comparativ cu pacienții care au apelat la chimioterapie (5,1 luni comparativ cu 2,7 luni).
Cei 250 de participanți la acest studiu de fază 3, dintre care 187 au primit Dabrafenib, nu au fost tratați în prealabil și sufereau de un melanom inoperabil, a precizat medicul Axel Hauschild, profesor de dermatologie la Spitalul Universitar din orașul german Kiel, coordonatorul studiului.
Datele referitoare la rata de supraviețuire pentru acest al doilea studiu nu sunt deocamdată complete.
Pacienții tratați cu Dabrafenib nu au acuzat efecte secundare grave la nivelul pielii.