Dr. Dana Jianu, la Gândul LIVE, despre riscurile operațiilor estetice

Publicat: 02 02. 2013, 04:11
Actualizat: 18 05. 2015, 21:55

Dr. Dana Jianu, vicepreședintele Societății Române de Chirurgie Estetică, a declarat la emisiunea Gândul Live că operațiile de înfrumusețare nu sunt lipsite de riscuri. Medicul estetician a precizat că acest tip de intervenții chirurgicale sunt la fel de riscant ca orice altă operație. „Chirurgia estetică este chirurgie. Chirurgia plastică, cunoscută și sub numele de chirurgie estetică sau cosmetică este un act chirurgical”, a spus specialista.

Dr. Dana Jianu a menționat că înainte de a fi urcat pe masa de operație, pacientul care dorește să își facă o operație de înfrumusețare a mai întâi de toate o discuție cu chirurgul estetician. „Când are discuția lămuritoare cu medicul, pacientul ia la cunoștință câteva riscuri: riscul anesteziei generale care poate fi letală, cei drept într-un procent destul de mic, riscul de infecție, riscul de a sângera post-operatoriu, riscul de a face cheaguri, care pot fi mai mari sau mai mici, unele letale, adică pot duce la apariția decesului. Mai există și riscuri legate de operația respectivă, fie că este augmentare mamară sau ridicarea mamară, lipoaspirație sau rinoplatie. Pacientul este invitat să reflecteze asupra acestor riscuri”, a indicat dr. Jianu la Gândul LIVE.

CITEȘTE ȘI:Noua metodă de mărire a sânilor fără durere, dezvăluită la Gândul LIVE de dr. Dana Jianu

După ce pacientul este informat despre tot ceea ce presupune o intervenție chirurgicală, chiar și de înfrumusețare, acesta trebuie să își facă un set de analize. „Analize de laborator, paraclinice, ecografie, RMN”, a spus chirurgul estetician.

Dincolo de toate aceste aspecte, medicul poate să îi ceară pacientul și un consult la un specialist în psihologie. „Se spune că chirurgul plastician este un psiho-chirurg, pentru că el prin prisma experienței și a pregătirii sale ar trebui să deceleze și eventualele abateri sau anormalități de la un comportament echilibrat. În momentul în care descoperim fie că pacientul are așteptări nerealiste, sau că pur și simplu îi displac anumite trăsături care defapt sunt armonioase, atunci se ridică foarte mult niște semne de întrebare și inviți pacientul la un consult suplimentar. Consultul suplimentar pot fi de foarte multe specialități. Așa cum recomazi un consult cardiologic, sau un consult de boli infecțioase, așa poți să recomazi și un consul la un psiholog sau la un psihiatru, pentru că aceste boli”, a mai spus medicul Dana Jianu la emisiunea Gândul LIVE.