După ce a născut un fiu, pe Ashley Bridges a început să o doară din ce în ce mai tare genunchiul. Ulterior, a aflat că suferă de cancer osos.
Bridges a fost operată de urgență, iar doctorii i-au sugerat să înceapă imediat chimioterapia. Însă, din cauza faptului că era însărcinată în zece săptămâni, femeia a refuzat, pentru ca această procedură să nu îi afecteze sarcina.
După ce a născut-o pe Paisley, în iulie anul trecut, Ashley a aflat că boala nemiloasă care o macină a ajuns inclusiv la creier.
Acum, femeia mai are doar câteva luni de trăit, dar încearcă să ”prindă” aniversarea de un an a fiicei sale. În cadrul materialului emoționant realizat de CNN, Ashley spune că viața fiicei sale este la fel de importantă, dacă nu chiar mai importantă decât a sa, acesta fiind motivul pentru care a refuzat chimioterapia pe parcursul sarcinii.