Drama pe care a trăit-o Céline Dion alături de soțul ei, în ultimii trei ani din viața acestuia. „A fost o agonie”
René Angélil, managerul artistei, a murit la vârsta de 73 de ani, din cauza unui cancer, pe 14 ianuarie 2016, la Las Vegas.
La doi ani de la decesul acestuia, artista originară din Québec a povestit cu multă sinceritate detalii despre ultimii ani din viața lui Angélil, într-un interviu pentru emisiunea de televiziune australiană „The Project”.
„Timp de trei ani, soțul meu nu a băut nicio gură de apă, nu a mâncat nicio gură de mâncare. Era hrănit printr-un tub”, a declarat aceasta, adăugând că, după părerea ei, René Angelil a trecut „prin trei ani de agonie”.
„Voiam să trăiască în pace. Voiam să fie liniștit și fără griji”, a mai povestit Dion.
După cum a mai declarat anterior, Céline Dion a spus că, spiritual, René Angélil este „la fel de viu ca înainte”. „Nu mai este fizic cu noi, dar trăiesc cu el tot timpul prin ochii copiilor mei”, a spus artista.
Ea a mai explicat că în continuare îi vorbește și „îl ia de mână” – deține o replică din bronz a uneia dintre mâinile acestuia – înainte de fiecare spectacol.
Céline Dion și René Angélil, care a fost și managerul și mentorul cântăreței, s-au căsătorit în 1994. Ei au avut împreună trei copii – René Charles, în vârstă de 14 ani, și gemenii Eddy și Nelson, în vârstă de cinci ani.
Céline Dion s-a născut pe 30 martie 1968, în Canada, într-o familie cu 14 copii. Cântăreața a cucerit, pe rând, Quebecul, Franța și, în cele din urmă, Statele Unite. În cei peste 30 de ani de carieră, Céline Dion a primit numeroase premii muzicale și a vândut peste 200 de milioane de albume.