Prima pagină » Magazin » Drama unei tinere de 23 de ani: Am făcut sex pentru prima dată și acum mă simt scârbită și rușinată. Ce trebuie să fac

Drama unei tinere de 23 de ani: Am făcut sex pentru prima dată și acum mă simt scârbită și rușinată. Ce trebuie să fac

O tânără de 23 de ani a cerut sfatul psihoterapeutului Pamela Stephenson Connolly prin intermediul publicației The Guardian referitor la viața sa sexuală.

„Am 23 de ani și abia am făcut sex pentru prima oară. M-am prefăcut că îmi place, dar a fost inconfortabil – voiam doar să se termine mai repede și am fost ușurată că n-a durat prea mult. Acum mă simt scârbită și rușinată. Nu vreau să încerc din nou, dar nu știu cum să îi spun asta tipului. Nu ne întâlnim de prea mult timp, așa că simt că cel mai bine ar fi să ne despărțim. Mi se face rău numai la gândul de a face sex din nou. E normal să mă simt așa?”, a povestit tânăra despre experiența sexuală pe care a avut-o.

Psihoterapeutul Pamela Stephenson Connolly, din Statele Unite ale Americii, specializată în tratarea tulburărilor sexuale, a sfătuit-o să facă ceea ce este mai bine pentru ea: „Nu este ceva neobișnuit să te simți inconfortabil atunci când o faci pentru prima dată. Dar chiar și persoanele care au o oarecare experiență sexuală își spun că «ar trebui» să le placă chiar dacă nu sunt pregătite sau nu sunt interesate să facă asta. Uneori, presiunea asta vine din partea prietenilor, a culturii sociale sau poate din ceea ce citesc pe internet.

Te rog să renunți la ideea conform căreia trebuie să te comporți într-un anumit fel – incluzând acceptarea situațiilor care te «scârbesc» – doar pentru a te simți «normală». E clar că nu vrei să ai o viață sexuală acum, de fapt, ai putea foarte bine să nu ai o relație și totuși să fii fericită. Acordă-ți timp pentru a decide ce vrei cu adevărat – și între timp nu le lăsa influențată de amici sau de persoanele care vor să îți devină parteneri. Sexul poate fi mult mai bun decât l-ai experimentat tu, însă – ținând cont că de obicei experimentezi pentru a descoperi ce-ți place – nu este mereu la fel de plăcut.

Ascultă-ți intuiția și, pentru moment, evită situațiile în care simți că trebuie să îndeplinești așteptările cuiva. Ia în considerarea posibilitatea de a-ți relua viața sexuală atunci când te simți în siguranță și când ai o dorință erotică puternică, adevărată, față de cineva. Spune-i tipului cu care de întâlnești că momentan nu ești interesată să încerci din nou. Răspunsul lui va spune multe despre el”. 

 

Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de ... vezi toate articolele