Ducesa Catherine își sărbătorește cu discreție aniversarea
Potrivit palatului St. James, ducesa de Cambridge va sărbători evenimentul „într-un cadru privat”, fără îndoială în casa pe care cuplul princiar o deține pe Insula Anglesey din nordul Țării Galilor, aflată în apropiere de baza Royal Air Force, unde a fost repartizat prințul William.
La peste un an și jumătate de la nunta lor somptuoasă, prințul William și soția sa Catherine au anunțat, pe 3 decembrie, că aibă primul lor copil, viitorul moștenitor al tronului Marii Britanii, iar această veste era așteptată cu înfrigurare și speranță de multe luni de întregul regat.
Spitalizarea pentru câteva zile a ducesei britanice la începutul lunii decembrie la Londra din cauza unor grețuri puternice cauzate de sarcină, a precipitat acel anunț oficial.
Începutul ei de sarcină a fost însă umbrit de sinuciderea unei asistente medicale din acea clinică londoneză, victimă a unei farse telefonice organizate de doi jurnaliști ai unui post radiofonic din Australia, care doreau să obțină informații despre starea de sănătate a ducesei.
William, fiul prințului Charles și al prințesei Diana, al doilea în ordinea de succesiune la tronul britanic, s-a căsătorit cu Kate Middleton pe 29 aprilie 2011 la Londra, în cadrul unei ceremonii somptuoase, care a fost urmărită de aproximativ 2 miliarde de telespectatori.