Prima pagină » Magazin » Ducesa de Alba a Spaniei a murit

Ducesa de Alba a Spaniei a murit

Ducesa de Alba a Spaniei a murit
A 18-a ducesă de Alba, Maria del Rosario Cayetana Fitz-James Stuart, aristocrata cu cele mai multe titluri nobiliare din lume, a murit joi, la vârsta de 88 de ani, în orașul spaniol Sevilia, a anunțat un purtător de cuvânt al familiei acesteia, citat de AFP.

„Decesul s-a produs în această dimineață”, a precizat același purtător de cuvânt.

Aristocrata spaniolă, care acumulase peste 40 de titluri nobiliare, dintre care cinci de ducesă și 18 de marchiză, a rămas de două ori văduvă, a fost de trei ori căsătorită și deținea o avere impresionantă. Ea a fost spitalizată duminică, din cauza unei pneumonii.

Ducesa a fost externată și transportată în reședința ei marți seară, cu puțin timp înainte de a-și pierde cunoștința.

Încă de miercuri, numeroși prieteni, cunoscuți și admiratori au început să se adune în fața Palacio de Duenas, reședința ei din Sevilia.

Ducesa de Alba, mamă a șase copii, era foarte iubită de spanioli, mai ales de cei din rândul claselor sărace, care adorau nonconformismul acesteia.

Potrivit Guinness World Records, ducesa de Alba deținea mai multe titluri nobiliare – peste 40 – recunoscute în mod oficial de un guvern național decât oricare alt nobil din lume.