După ani de procese, „VERONICA” obține o victorie amară în instanță
Actrița Lulu Mihăescu, cea care a interpretat rolul principal în filmul „Veronica” în anul 1972, a obținut în instanță dreptul de a fi despăgubită pentru difuzarea producției care a consacrat-o. După ani de procese, așteptare și consum nervos, suma obținută este însă foarte mică: 3000 de lei, față de 20.000 de euro cât ceruse.
Astfel, Tribunalul București a decis că firma care a preluat drepturile de difuzare a peliculelor „Veronica”, „Veronica se întoarce”, „Mama” și „Saltimbancii” trebuie să-i plătească artistei 3.000 de lei despăgubiri. La această sumă de adaugă circa 5.000 de lei, cheltuieli de judecată.
Iniția, Lulu Mihăescu ceruse 20.000 de euro li chemase în judecată și alte companii, inclusiv pe aceea patronată de regizoarea Elisabeta Bostan, cea care a distribuit-o în filmul de debut.
Sentința dată de Tribunal poate fi contestată de Curtea de Apel.
În vârstă de 44 de ani, Lulu Mihăescu s-a stabilit în Canada, după ce s-a retras definitiv din lumea cinematografică.