După FINALA EUROVISION 2012, MANDINGA se va reîntoarce la Baku

Publicat: 27 05. 2012, 17:30
Actualizat: 27 05. 2012, 21:55

MANDINGA revine în Azerbaijan, iar piesa Zaleilah se va auzi din nou la Baku peste nici o lună de zile. Potrivit managerului trupei, Sergiu Stoiadin, artiștii din România au fost invitați să participe la un concert în capitala țării, la invitația Fundației Președintelui țării.

„Vom reveni la Baku pe 19 iunie,  la un concert organizat de Fundația Președintelui Azerbaijanului. Din 42 de țări prezente în acest an la EUROVISION, doar România a fost invitată să participle la acest show, semn că le-am plăcut foarte mult”, a declarat Stoiadin pentru gândul. 

Mai mult, acesta spune și că piesa Zaleilah, este numărul 1 în Azerbaijan auzindu-se peste tot.

„Așteptările noastre au fost mari. Nu ne gândeam că nu vom prinde top 10”, a mai spus Stoiadin referindu-se la locul cu care România a încheiat Eurovision  Song Contest  – 12, cu 71 de puncte.

„Nu ne explicăm acest fapt”, mai spune managerul trupei, afirmând că Eurovision este un concurs în care contează mai puțin muzica. „Deși România a fost cotată în premiera  de casele de pariuri, ca fiind una dintre favorite, ocupând locul 5 sau 6 în clasamente, nu ne explicăm locul 12. Aveam toate atuurile. Presiunea a fost imensă, Elena a cântat bine, suntem supărați”, explică Stoiadin înainte de a concluziona: „Eurovision e un concurs, dar unul la care contează mai puțin muzica”.

Tot el vorbește și de modul în care s-a votat: „Sunt 20 de țări care nu ne-au dat niciun punct”, dar apreciază clasarea Suediei pe primul loc în clasament. „Clar, Suedia a luat Eurovisionul pe merit”, spune acesta.  

România, calificată în finală din poziția a treia (după Rusia și Albania, conform votului juriului de specialitate și al televotingului din prima semifinală), a încheiat Eurovision  Song Contest pe locul 12, cu 71 de puncte. Piesa „Zaleilah” interpretată de  MANDINGA a primit 12 puncte doar din Moldova și 10 doar din Spania. Bulgaria, Ungaria și Ucraina nu au acordat României niciun punct.

Competiția a fost câștigată, pentru a cincea oară, de Suedia, cu 372 de puncte. Pe următoarele locuri s-au clasat  Rusia (259 puncte) – un proiect reușit, dovadă că circul contează, potrivit lui Sergiu Stoiadin și Serbia (214). Țări considerate forțe în domeniul muzicii, precum Marea Britanie, Franța și Grecia, au fost lăsate în urmă de România. Finala Eurovision 2012 s-a desfăurat la Baku Crystal Hall, din capitala Azerbaidjanului, în fața a 25.000 de spectatori.