Dylan din serialul „Beverly Hills, 90210″ A MURIT la 52 de ani

Publicat: 04 03. 2019, 20:43
Actualizat: 25 03. 2019, 19:57

Luke Perry a decedat la vârsta de 52 de ani în urma unui atac cerebral masiv.

Acesta era internat la spitalul St. Joseph din Burbank, după ce joi, 28 februarie, suferise un accident vascular cerebral.

Actorul a murit înconjurat de cei doi copii, logodnica Wendy Madison Bauer și mama sa, a anunțat un apropiat.

Doctorii l-au ținut sedat, sperând că astfel se va recupera după accidentul vascular cerebral suferit joi, însă șansele de supraviețuire erau mici.

El a fost spitalizat la o zi după ce postul CW a anunțat o reluare a serialului „Beverly Hills, 90210”, cu o parte din distribuția originală: Jason Priestley, Jennie Garth, Ian Ziering, Gabrielle Carteris, Brian Austin Green și Tori Spelling. Perry nu a fost anunțat să se întoarcă.

Serialul original a fost creat de Darren Star și produs de Aaron Spelling. A devenit un fenomen și a fost difuzat între anii 1990 și 2000.

Postul CW l-a readus pe micile ecrane pentru cinci sezoane, cu o nouă distribuție, între anii 2008 și 2013. Garth, Doherty și Tori Spelling și-au făcut apariția în versiunea respectivă. „Beverly Hills 90210” a stat la baza unor seriale ca „Melrose Place” și „Models Inc.”

Născut pe 11 octombrie 1966, Luke Perry a avut o carieră prolifică în cinematografie. A devenit celebru cu rolul personajului „Dylan McKay” în serialul „Beverly Hills, 90210”, pe care l-a jucat între anii 1990-1995 și 1998-2000. De asemenea, a jucat în filmele „Riverdale” și „Once Upon a Time in Hollywood”.

Foto: Hepta