Evenimentul de la București face parte din turneul „Living Legend” al actorului american, o serie de show-uri care se desfășoară cu casa închisă, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Legendarul Eddie Griffin a cucerit nu numai spectatorii micului și pe cei ai marelui ecran, ci și publicul aflat în fața scenei. Eddie Griffin a apărut în 47 de filme și numeroase show-uri de televiziune, alături de actori celebri ca Eddie Murphy, Bruce Willis, Denzel Washington și Steven Seagal.
De asemenea, pasajele celebre în care îl imita pe superstarul Michael Jackson au făcut deliciul a milioane de spectatori. Mai mult, talentele sale de actor de comedie, dansator, coregraf și cântăreț fac din Eddie Griffin un nume de referință în industria de divertisment, cu precădere în stand-up comedy, fiind inclus în Topul 100 al celor mai buni actori de comedie ai tuturor timpurilor realizat de televiziunea Comedy Central.
Biletele pentru spectacolul din București sunt disponibile pe bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în magazinele Inmedio semnalizate „Bilete.ro” și în magazinele Germanos, pe www.myticket.ro, în rețeaua magazinelor Diverta, librăria Mihai Eminescu, magazinul Muzica și rețelele afiliate Myticket, precum și pe www.eventim.ro și în rețeaua Eventim (în magazinele Germanos, Vodafone, Orange și librăriile Cărturești și Humanitas).
Un interpret de stand-up comedy popular devenit actor, simpaticul Eddie Griffin a avut remarcabile roluri secundare în filme precum „Un gigolo de doi bani/ Deuce Bigalow: Male Gigolo” și un prim rol important în „Spion de cartier/ Undercover Brother”.
Născut în Kansas City, cariera lui a început când a acceptat să apară pe scenă într-un club de comedie. Apoi, acesta a apărut în producția HBO a lui Russell Simmons „Def Comedy Jam” și, cu o nominalizare la premiul Cable Ace, Griffin a început să își facă intrarea în actorie.
Partiturile din filme precum „Ultimul samaritean/ The Last Boy Scout” (1991), „Capete Ascuțite/ Coneheads” (1993) și „Prietenii periculoase/ Jason’s Lyric” (1994) i-au adus un rol într-un serial („Malcom and Eddie”), în 1996, și aparițiile sale în film au fost tot mai dese.