Prima pagină » Magazin » Elevii chinezi învață astronomie direct din spațiu. VIDEO

Elevii chinezi învață astronomie direct din spațiu. VIDEO

Elevii chinezi învață astronomie direct din spațiu. VIDEO
Astronauții chinezi au susținut săptămâna trecută prima lor lecție din spațiu printr-o legătură video, într-o încercare de a-i face pe tineri interesați de știință, scrie BBC.

Astronauții chinezi au susținut săptămâna trecută prima lor lecție din spațiu printr-o legătură video, într-o încercare de a-i face pe tineri interesați de știință, scrie BBC. Astronauții  au vorbit din interiorul laboratorului spațial Tiangong-1, aflat pe orbită în jurul Pământului.

Cele mai multe întrebări de la elevii care urmăreau lecția le-a primit astronautul Wang Yaping, a doua femeie-astronaut din istoria Chinei. Ea a demonstrat cum diferite obiecte, de la bule de apă la jucării, pluteau prin aer, explicând efectul microgravitației asupra obiectelor. Elevii au întrebat-o pe Yaping ce vede din interiorul laboratorului.

„Stelele pe care le vedem sunt mult mai strălucitoare, dar ele nu licăresc”, a răspuns ea, explicând fenomenul prin absența atmosferei Pământului, care este un obstacol în calea luminii.

„Cerul nu este albastru, ci negru. Și putem vedea răsăritul Soarelui de 16 ori pe zi deoarece realiză o rotație completă în jurul Pământului la fiecare 90 de minute”, a mai spus ea.

Întrebată dacă a văzut vreun OZN, tânăra a răspuns: „Deocamdată, nu”. Potrivit Ministerului Educației, aproximativ 60 de milioane de elevi și profesori din China au urmărit în direct lecția de fizică desfășurată în laboratorul spațial.

Scopul lecției din spațiu a fost de a trezi interesul copiilor pentru astronomie și explorarea spațială, asigurând astfel viitorul programului spațial chinez.