Elevii Colegiului „Andrei Șaguna” din Brașov, 7 premii la un concurs organizat de NASA
Elevii de clasa a VII-a de la Colegiul „Andrei Șaguna” din Brașov au participat la ediția din acest an a Concursului internațional organizat de NASA cu nouă proiecte, dintre care șapte au fost premiate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Aceasta este cea de-a doua participare a elevilor brașoveni la această competiție internațională.
Potrivit profesorului coordonator al elevilor, Carmen Tănăsescu, la concursul din acest an au participat, în total, 2.722 de echipe din întreaga lume.
Elevii au avut ca temă să proiecteze mici planete artificiale unde pot locui oameni, ei trebuind să găsească soluții viabile pentru sustenabilitatea vieții, de la date tehnice până la cele de conviețuire și organizare socială.
„Dintre cele nouă proiecte realizate de elevi din clasa a VII-a, două au obținut premiul al II-lea, unul a obținut premiul al III-lea, iar patru au obținut mențiuni. Cele trei echipe care au obținut premii vor merge la Conferința Internațională de la Toronto, care se va desfășura în perioada 9-24 mai”, a spus Carmen Tănăsescu.
Cele mai apreciate proiecte ale elevilor brașoveni au fost instalația spațială „Spes-Elpida” – care a fost gândită de elevi ca având o conducere bicefală, cu un conducător militar și unul civil, însă ambii aflați sub tutela ONU. Un alt proiect este stația „CeLex AndRoSar”, care propune selectarea locuitorilor din toate categoriile sociale și un stat centralizat, dar și proiectul „Coloumbus”, care a avut ca model Coloana Infinitului.
Anul trecut, opt elevi de clasa a XI-a de la Colegiul „Andrei Șaguna” au câștigat locul I cu un proiect de oraș spatial intitulat „Renaissance II”, iar un elev de clasa a VI-a de la același liceu, care a concurat cu elevi de clasa a VII-a, s-a clasat pe locul al II-lea cu proiectul individual „The God”s Kite” („Zmeul lui Dumnezeu”), care a constat în construirea machetei unui oraș în spațiu.
Toți cei nouă elevi premiați au participat la Conferința Internațională pentru Dezvoltare Aerospațială de la Los Angeles, California, unde au primit premiile de la reprezentanții NASA, ei reușind să ajungă în Statele Unite ale Americii prin sponsorizări, dar și cu sprijin de la Ministerul Educației.