Emisiunea lui Bendeac de la Prima TV a debutat cu audiențe sub așteptări
La nivel național, „Jurnalul unui burlac” a fost urmărit de 308.000 de români pe minut. Prima TV a fost pe intervalul emisiunii (20.30-22.00) pe locul opt în clasament.
Potrivit paginademedia.ro, topul audiențelor a fost condus de Pro TV cu peste 1,56 milioane de români și Kanal D, cu 1,4 milioane.
Emisiunea lui Bendeac de la Prima TV s-a intersectat cu filmul de acțiune „Zonă de impact”, difuzat de Pro TV, și cu serialul turcesc Feriha, de la Kanal D.
La nivel național, audiențele emisiunii „Jurnalul unui burlac” au fost aproape la egalitate cu cele obținute de TVR 1, care a difuzat emisiunea lui Liviu Mihaiu, „Între bine și rău”.
La nivel urban, „Jurnalul unui burlac” a reușit să se claseze pe locul șapte, fiind urmărit de 167.000 de telespectatori din mediul urban. Audiențe mai bune decât Prima TV au obținut și posturile Acasă TV și România