Prima pagină » Magazin » Emma Watson a devenit instructor de yoga

Emma Watson a devenit instructor de yoga

Emma Watson a devenit instructor de yoga
Actrița britanică Emma Watson, interpreta personajului Hermione Granger din franciza cinematografică "Harry Potter", a devenit instructor de yoga, informează contactmusic.com.

Actrița, care își va lua licența în literatură engleză la Universitatea Brown din Statele Unite, în luna mai, speră să își facă timp pentru una dintre activitățile ei preferate în vara acestui an: să dea cursuri de yoga.

Vorbind despre cum și-ar dori să fie viața ei după absolvirea cursurilor universitare, actrița britanică, în vârstă de 23 de ani, a declarat pentru revista Wonderland: „Simt că am încă atât de multe lucruri de realizat în calitate de actriță. Mi-ar plăcea să încerc să fac teatru, este un domeniu complet diferit”.

„După ce îmi voi lua diploma, voi avea mai mult timp la dispoziție pentru a mă ocupa de celelalte pasiuni ale mele și trebuie să mă decid ce voi face mai departe. Mi-ar plăcea să mă ocup de ceva care nu va avea nicio legătură cu industria filmului. Vreau să găsesc ceva care să-mi permită să îmi folosesc mintea într-o altă manieră. Îmi place să pictez și poate voi urma câteva cursuri de artă. Sau poate va fi ceva diferit. Tocmai am devenit instructor autorizat de yoga”, a adăugat actrița britanică.

Emma Watson, născută în 1990, a „absolvit” cu succes franciza „Harry Potter”, putând fi văzută ulterior alături de Michelle Williams și Kenneth Branagh în filmul „O săptămână cu Marilyn/ My Week With Marilyn” și fiind distribuită de Sofia Coppola în „Hoții de celebritate/ The Bling Ring”.