Escape Room – Cum să evadezi, cu stil, din cotidian
Ce înseamnă, pe scurt, aventura de tipul „escape room”? Ești introdus, alături de alți câțiva participanți la joc, într-o cameră răcoroasă, ușa se închide în urma ta. Ca să părăsești respectiva cameră, într-un interval de timp prestabilit, trebuie să găsești indicii, să le pui cap la cap și, într-un final, să intri în posesia cheii care va deschide ușa.
Pentru a porni într-o astfel de aventură, ai nevoie de niște prieteni și un pic de concentrare. Oricum, la intrarea într-o astfel de cameră, un supraveghetor îți va face un scurt instructaj, cu ceea ce te așteaptă. Îți va explica, astfel, că nu toate lucrurile sunt indicii, ca să nu tragi inutil, de obiectele de decor, că nu trebuie să petreci mai multe de 10 minute la un singur indiciu și că poți cere ajutorul.
Astfel, dacă după 10 minute nu reușești să îți dai seama ce pași să urmezi, supraveghetorul, care te va urmări cu ajutorul camerelor video instalate în cameră, îți va oferi, pe sub ușă, poza cu un „clue”, care ar trebui să te ajute. Pentru aceasta, este suficient să apeși un buton la interfonul aflat lângă ușă.
Din momentul în care ușa se închide în urma ta și a prietenilor, aveți o oră la dispoziție să ieșiți. De remarcat faptul că timpul ți se va părea că se scurge foarte repede, impresie potențată și de cronometrul care tronează în mijlocul camerei.
Ce înseamnă indicii? Tot ceea ce ar putea avea o potențială semnificație pentru găsirea obiectului „suprem”, cheia cu care să ieși din cameră. Indiciile pot avea tot felul de forme: de la culori până la desene, hieroglife, probleme de logică, cheițe, desene misterioase, obiecte ciudate fără un rost aparent, piese vestimentare, magneți, hărți misterioase, simboluri ciudate.
Potrivit One.ro, pentru atingerea scopului, este importantă munca în echipă și un pic de concentrare.
Trebuie să pui la bătaie informații citite sau aflate de mult timp, de care nici nu mai erai conștient că le știi. E adevărat, sub presiunea timpului, e mai dificil, dar de aici și toată adrenalina.
Distracție de tipul „Escape room” este preferată și de companiile care își doresc un team building aproape de birou. Din experiența supraveghetorului, cei care lucrează în bănci, dar mai ales cei din domeniul IT sunt mai pricepuți să rezolve indiciile. Așadar, dacă vreți să fiți în echipa câștigătoare, e bine să „recrutați” și un prieten IT-ist.
Mai multe informații, aici – http://www.captive.ro/.