Prima pagină » Magazin » Esplanada din fața catedralei Notre-Dame din Paris a fost redeschisă publicului

Esplanada din fața catedralei Notre-Dame din Paris a fost redeschisă publicului

Esplanada din fața catedralei Notre-Dame din Paris a fost redeschisă publicului
Esplanada din fața Notre-Dame, monumentul simbol al orașului Paris care a fost afectat de un incendiu de amploare pe 15 aprilie, ar putea fi redeschisă publicului săptămâna viitoare, au anunțat reprezentanții primăriei arondismentului IV, unde se află edificiul, potrivit Le Figaro.

Un nivel de plumb care depășește limita maximă admisă a fost detectat în sângele copiilor care locuiesc în zonă, iar autoritățile din domeniul sănătății publice le-au recomandat femeilor însărcinate și tinerilor să își facă analize medicale în acest sens.

O companie desemnată de stat s-a ocupat de curățarea reziduurilor toxice, iar noi mostre vor fi colectate înainte ca esplanada să fie deschisă publicului, au mai spus reprezentanții primăriei.

Un loc de rugăciune va fi instalat în fața Notre-Dame, după redeschiderea esplanadei, la cererea monseniorului Patrick Chauvet, rectorul lăcașului de cult.

Victima unui incendiu izbucnit în aprilie, Catedrala Notre-Dame, care era vizitată anual, în medie, de 12 milioane de persoane, a fost parțial distrusă, fleșa și o mare parte din acoperiș prăbușindu-se sub flacări.

Pe 11 mai, Adunarea Națională a Franței a adoptat un proiect de lege referitor la restaurarea Catedralei Notre-Dame în cinci ani, un termen considerat de unii experți „ambițios”.

Până în prezent, s-au strâns aproximativ un miliard de dolari din donații pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame. Experții au estimat că restaurarea ar urma să coste între 600 și 700 de milioane de euro. Au existat propuneri ca diferența de bani rămasă după restaurare să fie folosită pentru reabilitarea unor biserici și catedrale aflate în stare de degradare.

Recomandarea video

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu