Este femeie, dar timp de 40 de ani a purtat haine de bărbat. Pentru gestul său a primit distincția de „cea mai bună mamă”
Sisa Abu Daooh, în vârstă de 65 de ani, s-a întâlnit duminică cu președintele egiptean Abdel Fatah al-Sisi, care i-a oferit distincția de „cea mai bună mamă”, scrie theguardian.com. Chiar și în această situație fericită, femeia a declarat că nu va renunța la veșmintele bărbătești. „Am decis să mor în aceste haine. Trebuie să mă obișnuiesc. Aceasta este viața mea și nu pot renunța acum”.
Abu Daooh a început să se deghizeze în bărbat undeva în 1970, după ce i-a murit soțul. Era însărcinată în șase luni cu primul copil și în acele zile, familia sa conservatoare nu a considerat-o aptă pentru muncă (situația s-a schimbat în prezent, când una din șapte femei egiptene muncesc și aduc un venit în casă).
„Frații mei au vrut ca eu să mă căsătoresc din nou”, spune Abu Daooh. „Ei îmi aduceau tot timpul pețitori, pe care îi respingeam”. Din păcate, nici piața muncii nu îi oferea mari perspective și era „închisă” pentru femei, iar Abu Daooh nu dispunea de educație necesară, pentru a obține un job la birou. Spre indignarea familiei sale, femeia a ales să se „transforme” în bărbat, pentru a-și găsi un loc de muncă.
Abu Daooh s-a ras în cap, s-a îmbrăcat în haine bărbătești și a început să construiască cărămizi și să cearnă făina la moară. La început, femeia susține că avea puterea „a zece bărbați”, dar cu timpul, când au lăsat-o puterile, a trecut la lustruitul de pantofi.
„Unei femei îi este greu să renunțe la feminitate”, a declarat Abu Daooh. „Dar aș fi făcut orice pentru fiica mea. Era singurul mod prin care puteam câștiga bani. Ce altceva aș fi putut să fac? Nu știam să scriu și să citesc, familia mea nu m-a trimis la școală”.
Identitatea sa de „bărbat” a ferit-o pe doamna Abu Daooh de agresiunile sexuale și aceasta a reușit să muncească în domenii inaccesibile femeilor. „Eram fericită”, a spus aceasta. „Am reușit să muncesc precum bărbații și cei din jurul meu au fost mulțumiți de mine. Când se uitau la mine, colegii vedeau un bărbat”.
Mulți oameni și-au dat seama că Abu Daooh este femeie. „Nu m-am ascuns niciodată”, a spus femeia. „Nu am încercat să țin secretă identitatea mea”. Treptat, a devenit tot mai cunoscută, până la punctul în care „toți cei din Luxor știau că este femeie”.
În cele din urmă, strădania femeii a dat roade. Anul acesta, guvernul local din Luxor a desemnat-o „cea mai devotată mamă din oraș” – fapt consemnat într-un certificat pe care nu-l poate citi – și i-a oferit un chioșc, pe care să-l administreze, pentru a-și întreține familia.
Chiar și acum, femeia își sprijină familia: soțul fiicei ei nu poate munci, deoarece este bolnav, iar Abu Daooh își crește nepoții. Totodată, aceasta a declarat că nu și-ar dori ca fata ei să facă același sacrificiu. „Nu aș vrea asta. Are soț și copii”, a conchis doamna Daooh.