Este mai rapid să staționezi sau să urci pe scările rulante? Răspunsul găsit de cercetătorii britanici după șase luni de studii
Staționare pe dreapta sau pe stânga? La metroul londonez regulile sunt foarte clare: se stă pe partea dreaptă și se urcă pe stânga. Acest lucru înseamnă că oamenii care sunt pregătiți să urce se pot deplasa mai repede între stații, dar înseamnă și că, în perioadele de maximă aglomerație, sunt cozi mari la urcarea pe partea dreaptă pentru staționare, ceea ce înseamnă că porțiunea stângă rămâne prea puțin folosită. Cu alte cuvinte, este ineficient.
Cercetătorii au vrut să afle dacă ar fi mai eficient ca oamenilor să li se spună să stea pe ambele părți ale scărilor rulante și dacă acest lucru ar putea avea ca rezultat deplasarea mai rapidă între stații. Într-un proces de șase luni, aceștia i-au instruit pe participanții la studiu să facă exact acest lucru: să stea.
Desigur, într-o lume ideală, cel mai eficient ar fi ca oamenii să circule pe ambele sensuri tot timpul. Dar acest lucru, evident, nu se va întâmpla, pentru că unii au probleme de acces, însemnând că nu pot să urce scările, în vreme ce alții pur și simplu aleg să staționeze.
Rezultatul: este mult mai bine să staționezi (în perioadele de maximă aglomerație). Potrivit Gizmodo, concluziile au revelat că atunci când stațiile sunt aglomerate, mai mulți oameni au reușit să urce într-o unitate dată de timp atunci când toată lumea a staționat. Pe scările în care s-a aplicat această metodă au circulat 151 de pasageri pe minut, în vreme ce acolo unde oamenilor le-a fost permisă și deplasarea au ajuns pe partea cealaltă 115 pe minut. „Acest lucru indică faptul că, în perioadele foarte aglomerate, ar fi mult mai bine ca toți călătorii să stea, pe ambele părți ale scărilor”, au precizat realizatorii studiului.
Totuși, atunci când stațiile sunt mai puțin aglomerate, diferența nu este atât de mare, rezultatele arătând că pentru până la 100 de pasageri pe minut corelația între proporția celor care urcă și numărul celor care staționează nu este semnificativă. În fapt, în perioadele de liniște, staționarea pe ambele părți ar putea duce chiar la scăderea eficienței, pentru că nimeni nu așteaptă urcarea, iar cei care vor să se deplaseze mai repede sunt blocați.