Ești fumător? Află care este vârsta plămânilor tăi
Fumătorii îmbătrânesc mai repede, avertizează medicii, care spun că plămânii sunt primele organe care îmbătrânesc în cazul persoanelor dependente de tutun.
Pneumologii spun că în cazul fumătorilor indicele PA (nr. P – numărul de pachete de țigări fumate pe zi, iar A – vârsta fumătorului) joacă un rol important în determinarea vârstei plămânilor acestora. Problemele apar atunci când indicele PA este mai mare de 20.
Pentru a afla vârsta plămânilor cu ajutorul indicelui PA trebuie să înmulțim numărul de pachete de țigări fumate pe zi cu vârsta fumătorului. De exemplu, o persoană de 40 de ani fumează 10 țigări pe zi. Astfel, vom înmulți 40 cu 0,5, iar rezultatul va fi 20. Deci persoana respectivă este la graniță.
O altă variată pentru a afla ce vârstă au plămânii tăi, mai ales dacă ești fumător o reprezintă și testele cu spirometrii. În luna noiembrie, cu ocazia Zilei Mondiale a BPOC (nr. bronhopneumopatie obstructivă cronică), nu mai puțin de 80 de medici, din 34 de orașe, oferă spirometrii gratuite. Această analiză reprezintă investigația cea mai potrivită pentru a identifica BPOC și pentru a afla ce vârstă au plămânjii tăi. Testul se face simplu și rapid (seamănă cu testarea pentru determinarea nivelului de alcool în aerul expirat, pe care polițiștii o fac șoferilor), iar rezultatele se dau pe loc. Campania pentru depistarea BPOC se va desfășura între 4 și 30 noiembrie 2013, în numeroase clinici și spitale de stat.
Testările gratuite organizate cu ocazia Zilei Mondiale a BPOC, vor avea loc în 34 de orașe din 27 de județe, printre care Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Galați, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu,
Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea. Lista completă a medicilor și clinicilor unde se pot face investigațiile gratuite poate fi găsită www.desprebpoc.ro.
Poluarea din propria curte, cauză posibilă a BPOC
Aproximativ un milion de români suferă de BPOC, o boală a plămânilor despre care se estimează că va deveni a treia cauză de deces la nivel mondial, depășind în următorii ani diabetul zaharat. Pneumologii avertizează că doar o mică parte dintre românii bolnavi știu că au BPOC, ajung la medic, fac analize și primesc tratamentul adecvat.
Nu doar fumătorii trebuie să fie îngrijorați că ar putea avea această boală de plămâni. În mod surprinzător, poluarea din propria gospodărie poate fi o cauză a periculoasei boli de plămâni. „La nivel mondial, cel mai des întâlnit factor de risc pentru BPOC este fumatul. Însă spirometria nu este recomandată doar fumătorilor, 46% din cei diagnosticați cu BPOC fiind nefumători. Alți factori de risc sunt pulberile industriale, noxele chimice, fumul produs prin arderea combustibililor biologici (cărbune, lemn, gunoi de grajd)”, spune prof. dr. Florin Mihălțan, președintele Societății Române de Pneumologie. Inclusiv peleții din bălegar, folosiți în multe zone pentru încălzirea locuințelor, pot crește riscul de BPOC.