Euforia TV a dispărut. Ce televiziune a apărut în loc
Happy Channel a debutat, luni, pe piața audiovizualului românesc, difuzând seriale precum „Inima mea e a ta”, o producție din 2015 a companiei Televisa.
Marți, pe 8 martie, Happy Channel va începe să difuzeze și producții proprii, respectiv reality show-ul experiment „Dreptul la fericire” și rubrica „Happy Day”, cu Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Antena Group, care operează această televiziune.
Happy Channel se va adresa în principal segmentului feminin din zona comercială (femei din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani), dar va avea oferte dedicate și întregii familii.
Televiziunea se va poziționa în zona televiziunilor militante, fapt care, potrivit Antena Group, este o abordare nouă pe piață media din România. Astfel, noua televiziune își propune nu doar să ofere telespectatoarelor producții de calitate, targetate pe dorințele și așteptările lor, ci și să le reprezinte cauzele și să militeze pentru ele.
La nivelul structurii de programe, Happy Channel va continua seria producțiilor deja consacrate, precum „Dr. House”, „Downtown Abbey”, „Suits” și „Prizoniera dragostei”. Totodată, televiziunea va difuza și seriale noi, producții sud-americane (marca Televisa), europene și seriale americane.
„Happy Channel este un nume cu care am fost asociată acum ceva vreme. Drepturile de marcă au fost însă cesionate către Antena Group și mă bucur să spun că Happy Channel este acum exact rezultatul pe care eu mi-l doream: un canal de televiziune dedicat femeilor, dar și familiei, un post care, contrar tendinței de tabloidizare, ocolește această zonă și vorbește despre valori, despre puterea de a lupta, despre povești frumoase și despre dreptul fiecăreia dintre noi de a-și găsi fericirea! În strategia canalului pentru anii ce urmează există și dezvoltarea unui serial românesc”, a declarat Ruxandra Ion, consilier de conținut al Happy Channel, în luna ianuarie, atunci când Antena Group a anunțat intenția privind lansarea acestei televiziuni.
Ruxandra Ion, un nume de referință în producția de televiziune din România, a devenit, din decembrie 2015, consultant de conținut al Euforia TV.
Aceasta a obținut, în septembrie 2014, prin intermediul societății Act Smart Television SRL, o licență audiovizuală de la Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), pentru a lansat o televiziune cu denumirea Happy Channel. Această televiziune nu a fost însă pusă în funcțiune.
Pe de altă parte, Antena Group a primit în 4 februarie 2016 aprobarea CNA de a transforma televiziunea Euforia TV în Happy Channel.
În fața CNA, reprezentanții Antena Group au spus că Happy Channel va încerca să prezinte partea frumoasă a lucrurilor, fără a tabloidiza.
Investiția ințială în lansarea Happy Channel se ridică la două milioane de euro, potrivit documentelor depuse la CNA de Antena Group.
Conform planului financiar din proiectul Happy Channel depus la CNA, bugetul total de operare a televiziunii se ridică la 3,2 milioane de euro pe an (cheltuieli de producție, marketing, cheltuieli salariale – 2,3 milioane de euro; administrative – 800.000 de euro, amortizări echipamente – 100.000 de euro).
Totodată, televiziunea estimează venituri anuale de aproximativ 3 milioane de euro generate în proporție de 75% de publicitate și 25% din alte surse (teletext, teleshopping etc).