Prima pagină » Magazin » EUROVISION 2013. Cezar Ouatu a ajuns în finala de sâmbătă. Lista țărilor calificate în finala Eurovision 2013. Ce a declarat reprezentantul României

EUROVISION 2013. Cezar Ouatu a ajuns în finala de sâmbătă. Lista țărilor calificate în finala Eurovision 2013. Ce a declarat reprezentantul României

EUROVISION 2013. Cezar Ouatu a ajuns în finala de sâmbătă. Lista țărilor calificate în finala Eurovision 2013. Ce a declarat reprezentantul României
Cezar Ouatu, reprezentantul României, s-a calificat în finala EUROVISION 2013, care va avea loc sâmbătă, după ce a trecut, joi seară, de cea de-a doua semifinală care s-a desfășurat pe scena Malmö Arena (Suedia).

Cezar Ouatu, reprezentantul României, s-a calificat în finala EUROVISION 2013, care va avea loc sâmbătă, după ce a trecut, joi seară, de cea de-a doua semifinală care s-a desfășurat pe scena Malmö Arena (Suedia).

Cezar a concurat în cea de-a doua semifinală a EUROVISION 2013, joi seară, unde piesa „It’s My Life” (muzică și versuri Cristian Faur) a intrat în competiție pe poziția 17.

Reprezentantul României la EUROVISION 2013 a declarat, într-o conferință de presă organizată la Malmö, că este pentru prima dată când un contratenor se califică în finala Eurovision, precizând că este foarte mândru să reprezinte la această competiție România și pe toți cântăreții de operă.

„Sunt fericit pentru că sunt un câștigător – sunt în finală. Este pentru prima dată când un contratenor se califică în finala Eurovision. Vocea este cel mai important lucru și voi încerca să fiu și mai bun sâmbătă. Le mulțumesc tuturor celor care m-au votat. Am plâns o jumătate de oră după anunțarea rezultatelor. Sunt prea sensibil. Sunt foarte mândru să îmi reprezint țara și să îi reprezint pe toți cântăreții de operă”, a declarat Cezar, într-o conferință de presă organizată la Malmö, după anunțarea rezultatelor celei de-a doua semifinale a EUROVISION 2013.

Întrebat dacă dorește să îi mulțumească vreunei persoane, Cezar a declarat: „Vreau să îi mulțumesc tatălui meu, care s-a dus la ceruri acum trei ani. El este cea mai importantă persoană din viața mea și îi dedic lui această performanță”.

Cezar a mai spus că, cel mai probabil, el va fi câștigătorul marii finale a ediției EUROVISION 2013, însă artistul român a spus că printre favoriți se numără și Georgia și Ucraina.

Ungaria, Azerbaidjan, Georgia, România, Norvegia, Islanda, Armenia, Finlanda, Malta și Grecia (într-o ordine aleatorie) sunt cele 10 țări calificate în finala EUROVISION 2013, care va avea loc sâmbătă, după ce au trecut, joi seară, de cea de-a doua semifinală care s-a desfășurat pe scena Malmö Arena.

De la ora 22.00, telespectatorii TVR i-au putut urmări pe artiștii din Letonia, San Marino, Macedonia, Azerbaidjan, Finlanda, Malta, Bulgaria, Islanda, Grecia, Israel, Armenia, Ungaria, Norvegia, Albania, Georgia, Elveția și România disputându-și cele 10 locuri în finală alocate acestei a doua părți a competiției.

Cei 10 finaliști au fost desemnați pe baza votului telespectatorilor și a votului unui juriu de specialitate, în egală măsură.

Românii din țară nu au putut să îi ofere puncte lui Cezar. Doar românii din diaspora, precum și străinii pe care Cezar i-a cucerit cu vocea sa sunt cei care au avut posibilitatea să îl voteze.

Pe de altă parte, Republica Moldova, Olanda, Belarus, Belgia, Danemarca, Estonia, Irlanda, Lituania, Ucraina și Rusia sunt primele 10 țări calificate în finala Eurovision 2013, care va avea loc sâmbătă, după ce au trecut, marți, de prima semifinală care s-a desfășurat pe scena Malmö Arena.

Aliona Moon, reprezentanta Moldovei, care, marți seară, a fost prima țară strigată când au fost anunțați finaliștii (într-o ordine aleatorie), concurează cu o piesă în limba română – „O mie”.

Totodată, țările care merg direct în finala EUROVISION 2013 sunt: Franța, Spania, Germania, Italia, Marea Britanie și Suedia.

Cezar reprezintă România la Eurovision Song Contest de la Malmö din Suedia, cu piesa „It’s My Life”, compusă de Cristian Faur, câștigătoare a finalei selecției naționale a concursului Eurovision, care s-a desfășurat în 9 martie, la TVR.

Cezar a dedicat atunci prestația sa familiei și publicului. „Voi cânta pentru voi, pentru tatăl meu care nu mai este printre noi, dar care cu siguranță zâmbește în colțul gurii de undeva de acolo sus, pentru mama mea, pentru toți cei care mă iubesc și pe care îi iubesc!”, a scris Cezar la momentul respectiv pe contul său oficial de Facebook.

De altfel, mama sa i-a fost alături la finala selecției naționale a EUROVISION 2013, dar și în semifinala de joi seară de la Malmö, după cum a anunțat artistul pe contul său de Facebook.

Cezar (Cezar Ouatu, supranumit „Cezar The Voice”) s-a născut în România, într-o familie de muzicieni, și a început să studieze pianul la vârsta de 6 ani. S-a remarcat pentru talentul său muzical și a absolvit Liceul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești. La 20 ani și-a descoperit vocea, respectiv timbrul unic și special. A absolvit cu notă maximă secția canto clasic la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano, una dintre cele mai importante școli de muzică din lume, potrivit site-ului eurovision.tvr.ro”>http://eurovision.tvr.ro.

A câștigat peste 10 premii internaționale la cele mai importante concursuri internaționale de canto de la Barcelona, Dresda, Milano, Monaco, San Marino. Are o carieră de peste 10 ani în lumea operei internaționale, cu spectacole în cele mai importante săli și teatre din lume.

Cezar a decis în decembrie 2012 să abordeze genul pop opera, îmbinând genul opera cu cel pop opera pe aceeași scenă, într-un concept inovativ și original pe plan mondial.

Pe lângă participarea la EUROVISION 2013, Cezar are în plan două colaborări internaționale de anvergură, cu tenorul italian Andrea Bocelli și cu soprana română Angela Gheorghiu. Tot în 2013, Cezar va lansa un single scris special pentru el de legendarul muzician Vangelis.

Ediția de anul acesta a concursului Eurovision se desfășoară la Malmö, în Suedia, după ce reprezentanta acestei țări, Loreen, a câștigat, anul trecut, celebra competiție muzicală, cu piesa „Euphoria”.

Trupa Mandinga, reprezentanta României la EUROVISION în 2012, s-a clasat pe locul al 12-lea în finala concursului ce a avut loc la Baku, Azerbaidjan, cu piesa „Zaleilah”.

Eurovision a devenit faimos, de-a lungul anilor, pentru muzica uneori de o calitate îndoielnică, recitaluri bizare și voturi despre care nu o dată s-a spus că se dau pe criterii politice. Este uimitor cât de multe țări au acordat cele mai mari note vecinilor, ediție de ediție. Cu toate acestea, Eurovision își are fanii înfocați. Câștigătorul concursului se bucură de atenție și prestigiu, iar, de-a lungul timpului, printre aceștia s-au numărat și nume care au făcut legendă în muzică – ca Abba, Julio Iglesias, Johnny Logan și Celine Dion.

La concurs participă țările membre ale European Broadcasting Union (EBU), o organizație înființată în 1950 de 23 de reprezentanți ai televiziunilor europene, într-o conferință care a avut loc la Devon. În prezent, însă, în EBU sunt aceptate și țări non-europene, astfel explicându-se participarea unor țări ca Maroc și Israel.

EBU a venit cu ideea concursului EUROVISION în 1955. Era un proiect extrem de ambițios pentru acele timpuri – televiziunea prin satelit nu fusese încă inventată, iar Europa nu mai avusese niciun astfel de eveniment care să-i reunească țările. Cu toate acestea, a fost un succes, prima ediție având loc în Elveția, în 1956. Doar șapte țări au participat în primul an – Belgia, Franța, Germania, Italia, Olanda, Elveția și Luxemburg. Însă concursul a fost urmărit de patru milioane de telespectatori din cele șapte țări – o cifră record pentru acea vreme.

Concursul este unul dintre cele mai longevive și mai urmărite programe de televiziune din lume.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea selecției naționale și participă la competiția europeană din anul 1993.

EUROVISION 2013. Cele mai bune performanțe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminița Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling și Ovi – Oslo, 2010) și o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obținut în finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero”, compusă de Eduard Cîrcotă și interpretată de Mihai Trăistariu.