EUROVISION 2013. De ce a primit România 10 puncte din partea Rep. Moldova. Explicațiile unui editorialist de peste Prut

Publicat: 20 05. 2013, 18:37
Actualizat: 20 05. 2015, 00:02

România a primit din partea vecinilor de peste Prut doar 10 puncte la ultima ediție a EUROVISIONULUI, deși țara noastră a oferit Republicii Moldova punctaj maxim, respectiv 12 puncte, la EUROVISION.

Acest lucru pare greu de înțeles, ținând cont de faptul că exista deja o tradiție ca Republica Moldova să ne acorde punctaj maxim și tara noastră la fel. Petru Bogatu, unul dintre cei mai cunoscuți editorialiști de peste Prut pare să aibă o explicație. „Televotingul pentru marea finala a concursului EUROVISION de sâmbata seara a fost deturnat” își începe Bogatu editorialul în Jurnalul.md.

FOTO: Jurnalul.md // Petru Bogatu, unul dintre cei mai cunoscuți editorialiști din Republica Moldova

În buna tradiție a voturilor geopolitice din cadrul EUROVISIONULUI, toată lumea se aștepta ca Republica Moldova să acorde României cele 12 puncte. Surpriza n-a fost deloc mică în momentul în care țara noastră a primit doar 10 puncte, în contextul în care a trimis peste Prut toate cele 12 puncte.

Petre Bogatu susține însă că ar exista o teorie a conspirației în spatele celor 2 puncte lipsă. „Din sursele noastre, dar și din relatările unor mijloace media, se știe că juriul a acordat României 12 puncte, iar majoritatea votanților din Chișinău și întreaga Basarabie, ca de obicei de-a lungul anilor, au votat copios de asemenea pentru România. Balanța în favoarea Ucrainei a fost înclinată de votul masiv din stânga Nistrului care l-a depășit numeric pe cel din dreapta. Cum a fost posibil așa ceva? Vorba e că, potrivit agenției ruse Novai Reghion, abonații companiei de telefonie mobilă și fixă din regiunea transnistreană pentru prima dată au avut posibilitatea să voteze favoritul concursului, costul unui apel sau SMS fiind de 8 ruble transnistrene. Cine anume la Chișinau a încheiat această tranzacție dubioasă cu Tiraspolul trebuie întrebată mai întâi de toată compania Moldcel, sponsorul general al concursului EUROVISION Song Contest în Republica Moldova?”, continuă Petru Bogatu să explice motivul pentru care Republica Moldova nu a primit maximum de punctaj.

LOTO, LOTO 6/49. Numerele extrase la LOTO pe 19 mai. Report uriaș la LOTO 6/49. S-a câștigat la Noroc. Numerele extrase frecvent