EUROVISION 2013. Întâlnire cu emoții pentru Cezar Ouatu
Reprezentantul României la EUROVISION 2013, Cezar Ouatu, a participat duminică seara la ceremonia oficială de deschidere a competiției muzicale internaționale, ce s-a desfășurat la Opera din Malmö.
Cântărețul a fost asaltat de jurnaliștii prezenți la eveniment, care l-au intervievat și chiar l-au provocat să interpreteze diferite arii de operă sau fragmente din piesa „It”s My Life”, cu care va intra în concurs.
„M-am simțit foarte bine în mijlocul fanilor și al presei”, a povestit ulterior artistul în vârstă de 33 de ani.
„Că mă plac sau că nu mă plac, cu toții au vrut să afle cât mai multe despre mine – ba mai mult, unul dintre reporterii BBC mi-a solicitat o lecție de canto ad-hoc! Iar atuncâ când vezi atâția oameni pasionați de ceva, când toți respiră parcă la unison, este imposibil să nu trăiești momentul alături de el”, a mai spus Cezar.
În plus, contratenorul român a arătat și la petrecerea ce a urmat ceremoniei oficiale a oferit numeroase autografe fanilor, dornici să îl cunoască. Printre aceștia s-a aflat și o bătrână în vârstă de 95 de ani, aflată în scaun cu rotile, pe care întâlnirea cu artistul a emoționat-o până la lacrimi.
Cezar Ouatu va concura în cea de-a doua semifinală a EUROVISION 2013 pe 16 mai, cu piesa „It”s My Life”, compusă de Cristian Faur.