EUROVISION 2013. Jean Paul Gaultier, sedus de show-ul lui Cezar Ouatu
Reacție dură după EUROVISION 2013. „Dacă show-ul lui Cezar e kitsch, atunci Jean Paul Gaultier e kitsch, Levintza e kitsch, noi, televiziunea națională suntem kitsch”, afirmă Dan Manoliu, șeful delegației României la EUROVISION 2013.
LOTO – LOTO 6/49, LOTO 5/40, JOKER și NOROC. Report uriaș după extragerile LOTO de joi, 16 mai
Manoliu răspunde astfel afirmațiilor făcute în media de către cei care au criticat presația României la concursul muzical European de la Malmo, Suedia.
Într-un interviu acordat gândul, Dan Manoliu spune că ținuta purtată de reprezentantul României, Cezar Ouatu, semnată Doina Levinta, precum și show-ul cu care acesta s-a prezentat la Eurovision, au fost apreciate la scenă deschisă de către designerul Jean Paul Gaultier. „Înainte de finală, Cezar a participat la un show televizat, în direct, difuzat la principalul canal al SVT, televiziunea publică suedeză. Printre invitații emisiunii s-au numărat și Loreen, câștigătoarea Eurovision 2012, și designerul Jean Paul Gaultier”, spune Manoliu. „Gaultier a afirmat public că i-au plăcut costumația și show-ul lui Cezar. Așa că, celor spun că a fost un kitsch atât ținuta cât și întregul show cu care ne-am prezentat, le răspund astfel: Înseamnă că e kitsch Gaultier, că e kitsch Levinta, și atunci și noi suntem tot kitsch”, declară Dan Manoliu.
Aprecieri a primit Cezar și de la câștigătoarea EUROVISION 2012, Loreen. El s-a întâlnit cu aceasta în spatele camerelor de luat vederi, unde s-au și fotografiat împreună. Prima reacție a interpretei suedeze, când l-a văzut e Cezar, a fost să exclame, cu mâna în dreptul inimii: „Amazing! You have a great voice!” („Uluitor! Ai o voce minunată!”).