EUROVISION 2015. Voltaj a filmat, la Viena, clipul care va fi difuzat înainte de finala competiției
This browser does not support the video element.
Potrivit unui comunicat al Televiziunii Române remis MEDIAFAX, filmarea s-a desfășurat în două etape: una la București, în care artiștii primesc un colet-surpriză, și una la Viena, în care membrii Voltaj își arată măiestria pe hipodrom.
Reprezentanții televiziunii austriece ORF păstrează, însă, secretul privind conceptul clipului de prezentare a artiștilor, așa că singura informație „de culise” pe care au lăsat-o să scape este că artiștii români vor fi „pe cai mari la Viena”.
Trupa Voltaj este formată din Călin Goia (voce), Oliver Sterian (tobe), Valeriu Ionescu (bas), Gabi Constantin (chitară), Adrian Cristescu (clape).
Calificată în urma selecției naționale din 8 martie, trupa Voltaj va urca pe scena Eurovision Song Contest 2015 pe 19 mai, în prima semifinală a competiției, pe poziția a 15-a.
Alături de artiștii români, în prima semifinală participă Grecia, Macedonia, Estonia, Olanda, Republica Moldova, Finlanda, Belgia, Armenia, Serbia, Danemarca, Belarus, Rusia, Albania, Georgia și Ungaria.
Atât semifinalele (19 și 21 mai), cât și finala din 23 mai vor fi transmise în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internațional și online, pe TVR+.