„Evanghelia soției lui Iisus”, documentul care ar dovedi că Mântuitorul A FOST CĂSĂTORIT
Specialiștii de la Universitatea Harvard (SUA) spun că au găsit un fragment de papirus din secolul al IV-lea, care ar dovedi că Iisus Hristos a fost căsătorit, scrie Huffington Post.
Karen King, profesoară la Școala teologică de la Harvard, spune că documentul, pe care l-a numit „Evanghelia după soția lui Iisus”, conține un pasaj în care Iisus le vorbește discipolilor săi despre „soția” sa.
În respectivul pasaj, Iisus vorbește de două ori despre mama sa și o dată despre soția sa, însă cele opt rânduri pe care se întind cuvintele Mântuitorului sunt incomplete, iar unul este aproape indescifrabil, acesta fiind motivul pentru care lucrurile nu sunt foarte clare.
Deocamdată, documentul nu a fost testat cu carbon, pentru a i se verifica vechimea, însă King și alți specialiști care l-au examinat spun că este autentic. „Creștinii au susținut întotdeauna că Iisus nu a fost căsătorit, deși nu există probe pentru acest lucru”, spune King. Ea precizează că, la un secol de la moartea lui Iisus, creștinii au început să fie împotriva căsătoriei, motivând că Mântuitorul însuși era celibatar.
De altfel, presupusa castitate a lui Iisus este însuși motivul pentru care preoții romano-catolici nu se căsătoresc, scrie Huffington Post.
Papirusul aparține unui colecționar privat, care a contactat-o pe King în 2010, pentru a-l descifra. Nu este clar de unde provine documentul, însă specialiștii spun că este dinaintea anului 400, din cauza dialectului în care este scris. Din moment ce papirusul este scris pe ambele părți, cărturarii spun că acesta ar face parte dintr-o carte sau un document mai amplu.