Prima pagină » Magazin » Eveniment: filmul „Casablanca” se difuzează gratuit pe Facebook. TRAILER

Eveniment: filmul „Casablanca” se difuzează gratuit pe Facebook. TRAILER

Eveniment: filmul
Filmul "Casablanca", regizat în 1942 de Michael Curtiz, va celebra 70 de ani de la lansare printr-o difuzare gratuită pe rețeaua de socializare Facebook,

Filmul „Casablanca”, regizat în 1942 de Michael Curtiz, va celebra 70 de ani de la lansare printr-o difuzare gratuită pe rețeaua de socializare Facebook, informează AFP.

Această peliculă clasică, cu Ingrid Bergman și Humphrey Bogart în distribuție, va fi accesibilă gratuit pe Facebook cu ocazia lansării de către Warner Home Video a unui pachet video special care marchează cea de-a 70-a aniversare a filmului.

„Îndrăgostiții de cinema din Statele Unite sunt invitați să își pregătească un bol de popcorn și să se adune în fața monitoarelor PC-urilor lor pentru «a degusta» o sesiune gratuită din această poveste de dragoste eternă”, se afirmă în comunicatul emis de grupul Warner.

Filmul din 1942, a cărui acțiune este plasată în Maroc, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în momentul intrării Statelor Unite în război, a câștigat trei premii Oscar, inclusiv la categoria cel mai bun lungmetraj al anului. El va fi disponibil spre vizionare în Statele Unite, miercuri, începând de la ora 23.00 GMT, pe pagina facebook.com/CasablancaTheMovie, apoi trei ore mai târziu, va fi disponibilă o nouă proiecție.

Această inițiativă are loc cu două zile înainte de mult așteptata intrare la bursă a companiei Facebook.

Pachetul video aniversar oferă, pentru suma de 65 de dolari, peste 14 ore de program, cu documentare despre filmul „Casablanca”, despre regizorul Michael Curtiz și despre studiourile Warner Brothers.