Experiment social inedit: ce au pățit șoferii care au oferit bani unui „cerșetor”
Un bărbat din SUA a făcut recent un experiment social impresionant. Yogi s-a îmbrăcat sărăcăcios, astfel încât să pară o persoană fără adăpost, apoi a scris pe o bucată de carton o întrebare simplă: „Ești darnic?”.
Cu mesajul în mână, americanul s-a plimbat printre mașinile care așteptau la semafor sau la stop, scrie Huffington Post.
Șoferii care au coborât geamul și au încercat să-i ofere bani lui Yogi au avut însă parte de o suropriză: bărbatul le-a înapoiat întreaga suma și chiar le-a oferit încă cinci dolari ca recompensă pentru gestul lor frumos.
„Vreau să vă mulțumesc fiindcă sunteți o persoană bună”, i-a spus el unuia dintre șoferi. „Nu erați obligat să coborâți geamul, nici să îmi dați bani, și totuși ai făcut asta”, a explicat bărbatul.
Totul a fost filmat cu o cameră ascunsă, astfel că în cele din urmă clipul a fost publicat pe YouTube, devenind viral în doar câteva zile.