Experți medicali, îngrijorați de creșterea rezistenței la antibiotice a bolilor cu transmitere sexuală
Bolile cu transmitere sexuală sunt tot mai greu de tratat cu antibioticele deja existente pe piață. Avertismentul vine din partea experților din domeniu care se declară îngrijorați de faptul că a crescut rezistența la antibiotice a bolilor cu transmitere sexuală.
Specialiștii au ajuns la această concluzie în urma unei reuniuni la Viena, la Congresul mondial dedicat maladiilor cu transmitere sexuală (MST) și SIDA. Aceștia au avertizat asupra unei rezistențe sporite la antibioticele utilizate pentru tratarea anumitor afecțiuni, transmite AFP.
„Una dintre problemele actuale în ceea ce privește bolile cu transmitere sexuală o reprezintă rezistența la antibioticele care sunt prima alegere a terapeuților, mai exact cefalosporinele. Am observat, după cum s-a întâmplat anterior și în cazul altor antibiotice, o rezistență sporită la cefalosporine, mai ales în regiunea asiatică, dar care se dezvoltă rapid și pe celelalte continente”, a explicat Angelika Stary, președinta congresului.
Cei circa 1.500 de participanți la congres au abordat, printre altele, această problemă. „Istoria ne arată că, după o anumită perioadă de timp de tratare a gonococilor cu antibiotice, se formează rezistența. Așa s-a întâmplat cu penicilina, de exemplu”, a mai semnalat Angelika Stary.
Experții în domeniu speră ca, într-un viitor apropiat, să apară pe piața farmaceutică noi antibiotice, care să aibă o rată de vindecare de 100%. „Nu există încă noi antibiotice la orizont”, a mai spus președinta congresului.
În context, specialiștii au tras un semnal de alarmă cu privire la creșterea, la scară mondială, a infectărilor cu MST în ultimii ani, o creștere greu cifrabilă pentru că declararea acestora nu este o obligație a tuturor țărilor, scrie Agerpres.
Pe de altă parte, o infectare cu virusul imunodeficienței umane (HIV) nu mai este percepută drept o amenințare. „Această temere redusă a dus la o scădere a măsurilor de protecție”, precum utilizarea unui prezervativ „în timpul unui raport sexual cu un partener necunoscut”, a remarcat Angelika Stary. Următorul Congres asupra MST și SIDA va avea loc în 2015 la Brisbane.