Extracțiile de petrol și gaze de șist prin fracturare hidraulică îmbogățesc americanii
În vreme ce problema extracției gazelor de șist și petrolului prin fracturare hidraulică stârnește discuții aprinse în mai multe state, în SUA metoda l-a transformat în milionar pe americanul Arden Thompson, relatează Daily Mail.
Bărbatul în vârstă de 68 de ani s-a îmbogățit aproape peste noapte și a reușit să tranforme orașul Stanley din Dakota de Nord într-unul dintre cei mai mari producători de petrol al Americii. Extracțiile din zona respectivă au început în urmă cu cinci ani, însă localnicii spun că în ultimele 18 luni „totul s-a transformat într-o nebunie”.
Cei 4.000 de americani care trăiesc în Stanley nu se arată prea îngrijorați de efectele negative pe care specialiștii au arătat că metoda de extracție prin fracturare hidraulică le are asupra mediului înconjurător.
„Iubim acest pământ mai mult ca oricine. Companiile petroliere lucrează cu noi, purifică apa pe care o folosesc la extracții și există și numeroși inspectori care verifică instalațiile”, a povestit Arden Thompson. „Nu avem niciun șomer, iar economia a explodat și noi jucăm acum un rol important câștigarea independenței Americii din punct de vedere energetic”, a continuat acesta.
Deși a refuzat să divulge suma exactă pe care a câștigat-o din această afacere, Arden spune că a devenit multimilionar.
La fel s-a întâmplat și cu prietenii americanului, unul dintre aceștia reușind să încaseze 1 milion de dolari chiar luna trecută.
„Deține mari suprafețe de pământ. Dar suma pe care a primit-o este un record chiar și aici. Problema este acum investirea banilor. Este ca și cum ai câștiga la loto în fiecare lună”, a explicat Arden.
„Cu cât sapă mai mult, cu atât cecul meu este mai >. Am să cumpăr mai multe proprietăți și așa voi asigura viitorul copiilor și nepoților mei”, a încheiat bărbatul.
Săptămâna trecută, Guvernul SUA a anunțat că geologii sunt de părere că formațiunile Monterey Shale ce se întind pe o suprafață de circa 2.816 km pătrați în San Francisco, ar putea „ascunde” peste 15 miliarde de barili de petrol. De asemenea, extracțiile din Texas, Wyoming, Montana și Ohio ajung la 7 milioane de barili de petrol pe zi, pentru prima dată după 20 de ani.
Așadar, SUA ar putea să devină independente din punct de vedere energetic în cinci ani, iar în următoarea decadă ar putea fi capabile chiar să surclaseze Arabia Saudită în ceea ce privește producția de petrol.
Potrivit sursei citate, 12 americani devin milionari în fiecare săptămână grație companiilor care sunt dispuse să plătească sume uriașe proprietarilor de terenuri din zonele cunoscute ca fiind bogate în resurse naturale.