Facebook trimis în judecată. Acuzațiile aduse de utilizatori
După deschiderea procesului Facebook va trebui să răspundă în fața justiției în legătură cu colectarea ilegală a datelor private ale utilizatorilor. Recalmanții acuză că rețeaua de socializare a folosit un program de identificare automată a persoanelor care apar în pozele postate pe Facebook, informează AFP.
Funcția a fost introdusă de către companie în anul 2010 și poate sugera numele utilizatorilor identificați după fotografiile publicate pe rețea. Programul scanaează fotografiile de pe site unde utilizatorii sunt deja identificați iar ulterior realizează profile care listează caracterele geometrice ale feței proprii fiecărui individ în parte. Aceste sunt apoi comparate cu noi imagini postate pentru realiza identificarea.
„Instanța acceptă afirmațiile reclamanților potrivit cărora tehnologia de recunoaștere facială a Facebook include o scanare a geometriei feței fără consimțământul reclamanților”, se spune în decizia scrisă a judecătorului american care aadmis deschiderea cazului.
În Europa programul de recunoaștere facială al Facebook a fost retras încă din 2012 în urma unor mari controverse privind respectarea vieții private a utilizatorilor.