Femeia care pleacă la cumpărături cu patru slujitori și două microbuze, pentru a căra cumpărăturile, apoi se întoarce la casa ei cu 57 de dormitoare
Deși locuiește într-o casă în Londra cu 57 de dormitoare, estimată la 70 de milioane de lire sterline, Tamara Ecclestone a petrecut o zi întreagă la Costco, magazin cunoscut pentru prețurile mici.
Plecarea din magazin pare însă să-i fi pus cele mai mari probleme: tânăra de 33 de ani a avut nevoie de patru servitori și două microbuze pentru a duce acasă lucrurile cumpărate, scrie Business Magazin.
Tamara este una dintre fiicele lui Bernie Ecclestone, iar averea ei este estimată la 300 de milioane de euro. Bernard Charles „Bernie” Ecclestone este un om de afaceri britanic, cunoscut mai ales datorită implicării în Formula 1.
Descris de presa din străinătate ca „The F1 Supremo”, Ecclestone a fost CEO și președinte al Formula One Management și Formula One Administration până la începutul anului 2014.
Imediat după încheierea celui de-al doilea război mondial, Ecclestone a intrat în comerțul cu piese de schimb pentru motociclete prin compania Comptone & Ecclestone Motorcycle Dealership, fondată alături de Fred Compton. În 1949 a participat pentru prima dată la o cursă de Formula 3. A urmat o perioadă în care a concurat mai ales pe traseul de la Brands Hatch, Marea Britanie, obținând o serie de victorii și rezultate pozitive. În urma unor accidentări, a decis să se retragă și să se concentreze pe afaceri.
A investit în imobiliare timp de șapte ani înainte de a reveni la curse din poziția de manager al pilotului de Formula 1 Stuart Lewis-Evans. A încercat chiar să piloteze o mașină pe circuitele de la Monaco și Silverstone, însă nu a reușit să se califice pe grila de start.
La începutul anului 1972, Bernie Ecclestone a cumpărat echipa de Formula 1 Brabham de la Ron Tauranac, făcându-și astfel intrarea într-un sport pe care avea să îl schimbe definitiv. Nelson Piquet, pilotul echipei, a ratat cu puțin titlul mondial în 1980, însă și-a luat revanșa în 1981 și 1983. Echipa a evoluat până la sfârșitul sezonului 1987, în care Brabham a reușit să obțină doar opt puncte. Ecclestone a vândut echipa pe care o cumpărase cu doar 120.000 de dolari la un preț de peste 5 milioane de dolari.
În paralel cu conducerea echipei de Formula 1, Ecclestone a fondat Formula One Constructors Association în 1974 și a devenit președinte al organizației în 1978. Bernie Ecclestone s-a implicat activ în vânzarea drepturilor de televizare, punând bazele unei alte organizații, Formula One Promotions and Administration (F.O.P.A.). El a reușit să negocieze un contract prin care 47% din banii plătiți de televiziuni ajungeau la echipe, 30% la Federația Internațională de Automobilism iar 23% la F.O.P.A. Administrând ambele organizații, Ecclestone a avut controlul absolut asupra Formulei 1, iar averea sa a crescut considerabil.
În anul 2013, omul de afaceri a fost implicat într-o serie de acuzații privind darea de mită și a fost obligat, în februarie 2014, să cedeze funcțiile de conducere pe care le deținea. „Nu vă faceți griji, vom fi aici mereu”, a declarat Bernie Ecclestone atunci când a fost întrebat cum vede viitorul Formulei 1, după ce va părăsi conducerea „marelui circ”.