Femeile tinere folosesc bârfa împotriva potențialelor rivale – STUDIU
Femeile tinere folosesc bârfa, răspândirea de zvonuri și criticarea aspectului fizic, ca mijloace de agresiune indirectă și de excluziune socială, pentru a îndepărta potențialele rivale atunci când caută un partener, se arată într-un studiu efectuat în Canada, potrivit dailymail.co.uk.
În cadrul unui experiment efectuat de Tracy Vaillancourt, de la Universitatea din Ottawa, femeile tinere au fost împărțite în perechi, în care una dintre participante era fie îmbrăcată provocator, fie în ținute mai conservatoare.
Înregistrările video au arătat că toate participantele la experiment, cu excepția a două femei, au trecut la agresiune indirectă, îndreptată asupra tinerelor îmbrăcate mai provocator.
În următorul experiment, participantele la studiu au afirmat că nu doresc să prezinte femeia îmbrăcată provocator partenerului de viață și nici să îi permită acestuia să rămână singur cu ea, fapt care a sugerat că femeia atrăgătoare era percepută ca rivală din punct de vedere sexual.
Cercetările au arătat că 52% dintre tinerele cu vârsta medie de 15 ani preferă agresiunea indirectă altor forme de intimidare, spre deosebire de 20% dintre băieții de aceeași vârstă.
Pe lângă faptul că astfel reduc riscul de a fi ele însele agresate fizic, aceste tinere lasă de asemenea impresia că „nu au avut deloc intenția să facă rău”.
Din punct de vedere evoluționist, pentru femei, este mai important să rămână în viață, astfel încât șansele de supraviețuire ale copiilor lor să crească și, în consecință, propriile șanse de supraviețuire.
Potrivit cercetărilor, femeile își îndreaptă de obicei agresiunea spre alte femei, iar nivelul acestui fenomen crește în perioadele de căutare a unui partener.
„Faptul că agresiunea indirectă este folosită în primul rând de adolescente și femei tinere, care își îndreaptă atacurile împotriva rivalelor, este în concordanță cu ipoteza potrivit căreia agresiunea indirectă este folosită în contextul competiției pentru găsirea unui partener sexual”, afirmă Tracy Vaillancourt, în studiul său publicat în Philosophical Transactions of the Royal Society B.